Creşte numărul gorjenilor cu popriri pe pensie

527

Odată cu instalarea sezonului rece, creşte şi numărul datoriilor acumulate de gorjenii care se văd în incapacitate financiară de a-şi achita facturile, ratele la bănci ori impozitele şi taxele. Numărul popririlor aplicate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii pe veniturile lunare ale pensionarilor a crescut faţă de luna anterioară şi se pare că va continua să crească şi în lunile de iarnă datorită facturilor mai mari la întreţinere.

Persoanele cu popriri pe pensie pot rămâne fără o treime din aceasta dacă au datorii către un singur creditor, iar dacă este vorba despre datorii cu titlu de întreţinere sau alocaţii pentru copii, debitorul poate rămâne doar cu jumătate din pensie, cealaltă fiind reţinută pentru acoperirea restanţei. De altfel, se reţine tot jumătate din pensie, dacă persoana are datorii către mai mulţi creditori.
“Situaţia pentru luna octombrie se prezintă astfel: am efectuat un număr de 2.868 de popriri pe veniturile pensionarilor, suma totală a viramentelor fiind de 500.134 de lei. Cu o lună înainte, adică în septembrie, numărul popririlor înfiinţate a fost de 2.806, cuantumul viramentelor fiind de 489.285 de lei”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct în cadrul CJP Gorj.
Cele mai frecvente motive pentru care reprezentanţii Casei de Pensii sunt nevoiţi să facă popriri provin din hotărârile judecătoreşti, credite şi dobânzi restante de la bănci şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Gorj, impozite şi taxe locale, amenzi, facturi la întreţinere neplătite de la asociaţiile de proprietari, debite restante comunicate de unităţi pentru foştii salariaţi, actuali pensionari.
Conform art. 728, “pensiile pot fi urmărite până la 1/2 din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii şi până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii”. Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.