Acţiuni în trafic

443

foto 018Şoferii ce conduceau autovehicule înmatriculate în alte state şi cei cu plăcuţe de înmatriculare cu numere provizorii au fost opriţi ieri în trafic de către poliţiştii rutieri, în vederea verificării.

Peste 50 de maşini au fost trase pe dreapta şi controlate, la unele dintre ele descoperindu-se nereguli. Astfel, nu mai puţin de 12 şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea normelor în vigoare, fiind aplicate amenzi în valoare de aproximativ cinci mii de lei. De asemenea a fost întocmit şi un dosar penal, s-a reţinut în vederea suspendării un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi s-a retras un certificat de înmatriculare pentru lipsă RCA.
Dosar penal pentru plăcuţe false
Unul dintre şoferii care au avut ghinionul să fie traşi pe dreapta şi să nu aibă toate actele în regulă a fost Cristian R.A., de 49 ani, din comuna Schela. Bărbatul se afla la volanul unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 85 alin.1 şi 2 din O.U.G. 195/2002, republicată.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.