Şmecher şi european

Era o vreme când meşteşugarii saşi transilvăneni treceau Carpaţii să îşi vândă marfa produsă în manufacturile proprii, marfă îndeobşte de calitate, lucruri căutate şi bine făcute, cum ar zice un cunoscut urmaş al lor. Negustorii de origine etnică germană erau interesaţi să îşi vândă marfa la preţuri cât mai bune şi, în acelaşi timp, să cumpere vinuri de calitate, în special vinuri de Drăgăşani. Oltenii, de cum îi vedeau pe saşi, îi invitau la masă ca pe nişte oaspeţi de seamă şi îi omeneau cu bucate alese şi vinuri bune, foarte tari. Oaspeţii, obişnuiţi mai mult cu munca şi mai puţin cu băutura, se ameţeau repede, după care începea negoţul. Cum era de aşteptat, mărfurile erau vândute la preţuri cât mai mici, iar preţul obţinut pe vin de olteni era unul nesperat, unde mai pui că, ajungând acasă, saşii constatau că vinul transportat atâta drum era cu totul altul decât ce băuseră ei la mesele oltenilor.Negustorii saşi înghiţeau păcăleala şi muştruluiala burgmeisterului, după care se pregăteau de un alt drum peste Carpaţi şi, de o nouă păcăleală, până când, un staroste al meşteşugarilor, se gândi la o metodă prin care să scape de şmecheriile oltenilor. Le impuse meşterilor saşi să nu bea nimic şi să îşi vândă marfa limpezi la minte, iar vinul de cumpărat avea să fie gustat de un singur om, un degustător de meserie,numit de nemţi „Der Schmecker”. În felul acesta, preţul obţinut pe produsele saşilor fu unul foarte bun, vinul achiziţionat de calitate şi la un preţ convenabil, iar relaţiile comerciale dintre cele două părţi deveniră reciproc avantajoase. Impresionaţi de găselniţa nemţilor şi, în special de conducătorul delegaţiei, oltenii dădură un nou înţeles cuvântului „der schemecker” şi îl adoptară, adăugându-l vocabularului limbii române. Şi uite aşa, schmeckerul neamţ a devenit şmecher român, un personaj isteţ, fie că provoacă sau nu neplăceri celorlalţi. Însă, contrar majorităţii aşteptărillor, şi neamţul, cunoscut în lume drept un cetăţean model, harnic şi cinstit, poate deveni şmecher atunci când interesul pentru câştig depăşeşte cuantumul calităţilor care l-au consacrat. Ultimul exemplu ar fi „scandalul VOLKSWAGEN”, un scandal devenit mondial, neprevăzut de nimeni, după şase decenii de producţie a cunoscutului şi apreciatului automobil. Primul Volkswagen a apărut chiar la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, simpatica broscuţă care se mai fabrică şi astăzi, fiind concepută ca o maşină ieftină de familie, accesibilă majorităţii populaţiei. În prezent, brandul german aliniază unele dintre cele mai sofisticate automobile, cu performanţe deosebite şi cât mai puţin dăunătoare mediului. În mod neaşteptat, constructorii germani s-au gândit să înşele aşteptările clienţilor ,cumpărători de autoturisme echipate cu motoare Diesel Euro 5, instalând un soft mincinos, capabil să ducă de nas testele de poluare. După descoperirea şmecheriei nemţilor, autoturismele cu caracteristicile respective au fost chemate în service-uri, însă răul a fost deja făcut, păgubaşii sunt, în primul rând, proprietarii autoturismului cu pricina. Ce treabă avem noi, gorjenii, cu scandalul nou apărut? Avem, atâta timp cât Volkswagen Euro 5 circulă, de pe bulevardele marilor capitale până pe uliţele cătunelor de sub munte. În România se apreciază că ar circula un număr de aproximativ 105000 autoturisme de acest tip. În Gorj, s-au prezentat deja la service câteva zeci de autoturisme pentru verificări. Reprezentantul firmei de renume mondial Volkswagen apare, din când în când, pe posturile de televiziune internaţionale, cu scuze adresate clienţilor cărora le-au înşelat încrederea şi buna credinţă, de parcă asta i-ar încălzi cu ceva. Mai interesant ar fi dacă ar apărea cu ceva despăgubiri pentru cumpărătorii care şi-au dorit un autoturism performant, produs de o firmă de mare renume. Şi, chiar după marele scandal iscat de VW Diesel Euro 5, brandul Volkswagen va rămâne acelaşi, dar cu o mică pată pe obraz care va dispărea cândva, atâta timp cât nu se va mai apela la serviciile „şmecherilor germani”, pe care i-am redescoperit.
A.Pop