3.000 de negaţii pentru munca sezonieră în Germania

1597

Munca sezonieră în Germania a gorjenilor presupune respectarea Regulamentului 1408/71 care stabileşte regulile de determinare a legislaţiei aplicabile în cazul lucrătorilor migranţi. În urma unei convenţii din anul 2006, încheiată între Ministerul Federal al Muncii şi Problemelor Sociale al Republicii Federale Germania, Oficiul German de Legătură privind Asigurările de Sănătate în Străinătate din Republica Federală Germania, şi Casa Naţională de Pensii Publice, s-a stabilit utilizarea unilaterală a unui document prin intermediul căruia instituţiile din România să ateste faptul că persoanele interesate, care urmează să desfăşoare activitate sezonieră pe teritoriul Germaniei, nu sunt asigurate în sistemul de securitate socială din România.
“Pentru a putea stabili dacă angajatorul german trebuie să plătească toate contribuţiile de asigurări sociale în România pentru un lucrător român pe care îl angajează temporar în Germania, partea germană a propus ca fiecare lucrător sezonier român să prezinte angajatorului german fie formularul E 101, fie o adeverinţă standardizată. Aceasta din urmă trebuie să ateste că a fost solicitată eliberarea formularului E101 şi acesta nu a putut fi eliberat de Casa de Pensii, iar persoana în cauză urmează a adresa o cerere Casei de Pensii competente şi o copie după actul de identitate, valabil la data depunerii cererii, iar prin cererea ce urmează a fi făcuta în nume propriu, persoana interesată declară, pe proprie răspundere, fără autentificare notarială, că nu este asigurată în sistemul de securitate socială din România. Pentru această activitate, numai în prima jumătate a acestui an, Casa Judeţeană de Pensii Gorj, a emis un număr de 2.995 de negaţii pentru munca sezonieră în Germania”, se arată într-un raport al Casei Judeţene de Pensii Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.