A încercat să-şi omoare vecinul

434

a incercat sa-si omoare vecinulUn bărbat de 43 de ani l-a înjunghiat pe pe un consătean cu care avea o neînţelegere mai veche. Ion Z., din comuna Bengeşti – Ciocadia l-a pândit pe Gheorghe G., de 40 de ani şi, la ieşirea dintr-un local din

comună, l-a urmărit şi, pe o uliţă, l-a înjunghiat în zona toracelui. Victima a fost găsită de un sătean care a anunţat poliţia.

Ion Z. Şi Gheorghe G., ambii din Bengeşti – Ciocadia, se pare că aveau ceva de împărţit, de mai mult timp. Joi după-amiaza, puţin după ora 17.00, cei doi se aflau în acelaşi local din comună, unde au consumat băuturi alcoolice. Profitând de întâlnirea cu bărbatul cu care nu se înţelegea, Ion Z. a profitat de ocazie şi l-a urmărit pe vecinul său, la plecarea din bar şi l-a înjunghiat cu un cuţit pe care îl avea la el, după care a plecat. Bărbatul a fost găsit plin de sânge de un cetăţean, acesta fiind şi cel care a anunţat autorităţile. Gheorghe G. A a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Gorj.
Reţinut pentru tentativă de omor
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-a constituit, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, o echipă operativă, care s-a deplasat la faţa locului. Suspectul agresiunii, Ion Z., a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, ieri fiind prezentat Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here