N-au emoții la tragerea la sorți

530

Pandurii își va afla, astăzi, adversara din optimile de finală ale Cupei României Timișoreana. Tragerea la sorți va avea loc la ora 13.00 la Casa Fotbalului din București, iar Pandurii se va afla în urna B, alături de alte șase echipe din Liga 1.
Sistemul competițional prevede împărțirea echipelor în trei urne valorice, în Urna A sunt cinci echipe care au terminat sezonul trecut între primele șase în Liga 1, apoi un grup de alte șapte echipe din Liga 1 formează lista echipelor din Urna B, în vreme ce în Urna C sunt echipele venite în această fază a competiției din eșaloanele inferioare, trei grupări venind din Liga a 2-a și una din cea de a 3-a.
Președintele Pandurilor, Narcis Răducan, spune că nu are nicio echipă pe care și-ar dori să o evite în această fază, așa cum nu are nici preferințe legate de numele echipei pe care urmează să o întâlnească: “E clar că vom pica cu o prim divizionară. Singura doleanță ar fi să jucăm pe teren propriu, la Severin, să nu mai plecăm pe nu știu unde. Dacă jucăm acasă, începem să învățăm terenul și ar fi bine. Legat de adversar, toate-s la fel, sunt prim divizionare și, mai mult sau mai puțin, sunt la fel. Nu am nicio echipă din această urnă cu care să zic că aș vrea să jucăm sau cu care să nu jucăm. Nu ne-am propus doar un obiectiv intermediar, să zicem să jucăm un tur, ne-am propus să câștigăm trofeul și, automat, dacă vrei să câștigi trofeul, va trebui să întâlnești și echipe care nu-ți plac. Singura doleanță ar fi să jucăm pe terenul nostru”, a explicat Narcis Răducan.
Cristi Constantinescu

URNA A
1. STEAUA BUCUREȘTI
2. ASA TÂRGU MUREȘ
3. CFR CLUJ
4. ASTRA
5. PETROLUL

URNA B
1. DINAMO
2. FC BOTOȘANI
3. PANDURII
4. CSMS IAȘI
5. VIITORUL
6. CONCORDIA
7. POLI TIMIȘOARA

URNA C
1. VIITORUL 2
2. SC BACĂU
3. FCM BAIA MARE
4. FC BRAȘOV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.