Ajutoare de deces pentru 1.874 de gorjeni

517

În prima jumătate a acestui an, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a acordat în urma solicitărilor primite un număr de 1.874 de ajutoare deces pentru pensionarii care au murit, iar rudele au solicitat sprijin financiar pentru înmormântare, ori pentru rudele de gradul I ale pensionarilor din sistemul public de pensii. Valoarea ajutoarelor de deces acordate în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 de către reprezentanţii CJP Gorj a fost de circa 4,5 milioane de lei.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut. Pentru anul 2015, ajutorul de deces este de 2.298 de lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi 1.149 de lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor financiar o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Potrivit conducerii CJP Gorj, ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de maximum trei ani de la data decesului şi se plăteşte în cel mult 24 de ore de la momentul solicitării. Actele care trebuie depuse alături de cererea de solicitare sunt: acte de stare civilă din care să reiasă gradul de rudenie cu decedatul, dovada suportării cheltuielilor ocazionate de decesul pensionarului, declaraţie pe propria răspundere că a suportat cheltuielile, copie după certificatul de deces, certificatul de deces în original, copie act de identitate. Dreptul asiguraţilor la ajutorul de deces nu este condiţionat de îndeplinirea stagiului de cotizare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.