După ce în meciul cu CFR Cluj a făcut două schimbări la pauză, nemulțumit de modul în care echipa a evoluat în primele 45 de minute, Edi Iordănescu spune că formula de start de la Botoșani ar putea fi alta.
În primul rând, este de așteptat ca Șandru să fie, în sfârșit, rezervă după numeroasele gafe făcute în debutul sezonului. În plus, Edi Iordănescu anunță și câteva probleme medicale: „Mihai Răduț are în continuare probleme, nu este la 100% din potențial și să vedem cum va fi la ora jocului, dacă ne putem baza sau nu pe el, Mingote are și el ceva probleme și în aceste zile vom avea mai multe răspunsuri”. Absent din lot la meciul cu CFR Cluj, Anton rămâne în aceeași postură și acum: „Anton nu face parte din lot și e chestiune de zile până se realizează transferul”. În ceea ce-l privește pe Mihai Roman, el este cu echipa și ar putea fi din nou titular: „La el lucrurile nu sunt așa avansate, știm că au fost discuții, s-a vorbit concret, dar încă nu există o ofertă clară, scrisă, pentru el, iar până va exista el este în lot și se pregătește în continuare cu echipa. Depinde și de el cum va fi din punct de vedere mental. Eu discut și cu el, dar și cu toți jucătorii, încerc să le transmit încredere să le dau personalitate, să fie echilibrați în ceea ce gândesc, dar depinde de fiecare în parte. Vom vedea în ce stare va fi Mihai Roman la ora jocului”, a mai declarat Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu