Greva magistraţilor continuă

505

Magistraţii gorjeni vor continua protestele şi pe parcursul săptămânii viitoare, deşi speră în soluţionarea conflictului. Preşedintele Tribunalului Gorj, judecătorul Florin Encescu, afirmă că forma de protest a colegilor săi va consta în menţinerea în continuare a programului arhivelor instanţelor în limita a două ore pe zi, precum şi în nepronunţarea sentinţelor în dosarele aflate pe rol.

Encescu spune că magistraţii judecă diferite cazuri şi pronunţă noi termene, fără a da sentinţe. Preşedintele Tribunalului Gorj menţionează că în perioada de proteste scursă până acum au fost pronunţate şi câteva sentinţe pentru a nu fi puşi pe drumuri unii cetăţeni în vârstă, veniţi de la distanţe foarte mari la instanţe.
„Justiţiabilii sunt solidari cu noi şi ne-am atras simpatia lor pentru că nu am fost absurzi în protestul nostru. Avem câteva cazuri de sentinţe pronunţate pentru persoane cu situaţii deosebite, oameni în vârstă veniţi de la mari distanţe, şi pe care nu aveam de ce să-i purtăm pe drumuri. Ne-au înţeles şi colegii noştri avocaţii şi de asta nu am avut probleme sau incidente pe parcursul protestului de până acum”, afirmă Encescu.
Preşedintele Tribunalului Gorj spune că speră într-o soluţionare cât mai rapidă a conflictului întrucât magistraţii sunt îngrijoraţi de numărul mare de dosare pe care le vor avea în lucru după stoparea protestelor. „Există îngrijorare în rândurile noastre pentru că dacă nu se găseşte o soluţie la rezolvarea revendicărilor şi protestul se va prelungi va creşte automat şi numărul dosarelor aflate în lucru la sfârşitul protestului. Acele dosare tot noi le vom soluţiona, iar atunci volumul de lucru va fi mult mai mare faţă de cel de acum, care este oricum mare”, afirmă preşedintele Tribunalului Gorj.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here