Democraţia coborâtă la nivelul dictaturii ticăloase şi rapace

Este, probabil, superfluu să mai rememorăm că în viziunea lui Aristotel, ca şi a mea, democraţia se conjugă cu responsabilitatea civică şi morală, cu suveranitatea poporului, separaţia puterilor în stat şi votul universal, egal şi secret. Democraţie înseamnă muncă neostoită pentru bine şi frumos, fericire şi adevăr. Participarea la executarea puterii exclude dictatura şi ura, ticăloşia şi frivolitatea, hoţia, jaful şi perfidia, incultura, ignoranţa, mediocritatea şi arbitrariul, absenţa conştiinţei cetăţeneşti, rapacitatea şi impostura.

Democraţia repudiază raiul pentru ticăloşi şi o minoritate infimă şi hrăpăreaţă, aruncătoare a celor mulţi în sclavie. Democraţia implică binele oamenilor, libertatea lor, cultura dusă în popor, educaţia şi stima pentru tot omul, suveranitatea, separaţia puterilor în stat şi votul universal, egal, direct şi secret. Sunt convins de actualitatea adevărurilor rostite acum, poate, 150 de ani, de D. Bolintineanu: „Democraţia găseşte o natură omenească identică la toţi, ea îşi fondează egalitatea pe această identitate. Ea exaltă sociabilitatea, această frăţie de simpatii şi de interese, întreţine în inimi ideea dreptului, atacă nedreptatea, deosebirile, privilegiile urâcioase, împinge prin lumină şi prin raţiune către libertate şi egalitate. Ea este rezultatul unei mari mişcări de idei şi de credinţe, dezvoltare de putere pentru individ şi pentru specie, o creştere în demnitate şi fericire, aceasta îi este idealul. Sufletul democraţiei este virtutea, responsabilitatea şi datoria care sunt speranţele sale”.
Am uitat de noi şi de tăcutul pas cu pas-ghinionist şi de frivolele ori bolnavele lui pretenţii, peste tot Grecia cu alunecările ei spre curaj şi democraţie aristotelică, aşa cum o visează în aşternut Tsipras cel viteaz, îmi recunosc şi această carenţă; dincolo de mine cunoştinţele în problema crizei financiare a Greciei. Intuiesc, de altfel, că nu sunt mulţi cei care cunosc substanţa motivaţională şi, jmecheriile”, şiretlicurile ori vicleniile de dimensiuni Homerice, în materie, realizate de statul elen, cu complicitatea interesată a Marii Finanţe Internaţionale (poate şi vest-europeană). E adevărat, grecii înşişi s-au complăcut în situaţia de a profita, cu vârf şi îndesat, poate mult prea din plin, de situaţia lor geostrategică şi confruntările din timpul Războiului Rece.
Pentru cine nu ştie ori a uitat, găsesc nimerit să rememorez că în al Doilea Război Mondial Grecia a fost ocupată de Germania, dar şi-a obţinut libertatea graţie ajutorului militar anglo-american. Anglo-americanii au făcut, apoi, tot posibilul pentru a-şi asigura victoria în timpul războiului civil, obţinută după trei ani de luptă împotriva comuniştilor sprijiniţi de Stalin. Acesta dorea instaurarea comunismului în Grecia şi intrarea URSS, ca forţă dominantă şi cotropitoare, în Mediterana. Astfel de intenţii erau repudiate de englezi şi, mai cu seamă, de americani, care aveau urmări ticluite cu bătaie lungă, conexe instalării lor în Mediterana. (Tocmeala cu Marea Neagră s-a dovedit neproductivă, dar soluţia a fost intrarea Turciei şi a Greciei în NATO.) A urmat Planul Marshall şi pomparea de mulţi bani către Grecia, pentru a bara tendinţele comuniste, mai apoi „dictatura coloneilor”, răsturnarea ei de bună seamă, dar şi alţi bani, foarte mulţi, pentru a zugrăvi şi încetăţeni „confortul capitalist”. Şi uite aşa, cu soare, mare şi nisip, peisaje şi stânci spectaculoase, vestigii antice berechet, turism şi bani pompaţi cu nemiluita de interesaţii occidentali, Grecia n-a avut motive pentru a se osteni să-şi facă o industrie de mare capacitate şi competitivă – iar cine ştie ce agricultură nu prea poate. (Ce dulce este viaţa la umbra măslinilor şi a mandarinilor!!) Aşadar, turism, măsline, mandarine, cărăuşie maritimă şi comerţ, plus bani pentru o voluptoasă viaţă bugetară, pensionare la 55 de ani, cu pensie medie mai dihai decât la nemţi, într-o ţară de IMM-uri mărunte şi jigărite. Desigur, ,jmecherii” români, BĂSELU, Videanu, Berceanu, Cocoş, Iohannis, Mazăre, Pricop, Eva şi atâţia alţii, vor spune „Bravo lor!”, iar scrupuloşii oneşti le-ar solicita o mai serioasă şi de grabă implicare într-o dezvoltare economico-industrială de performanţă de nivelul evului actual.
Cum-necum, criza i-a pus pe butuci pe urmaşii lui Aristotel mai abitir decât pe alţii -de la americani la europeni. Nu-i apăr şi nu-i favorizez nici pe ei şi nici Marea Finanţă Internaţională, care şi- adus, cu vârf şi îndesat, aportul la această tristă situaţie. Numai că, de îndată ce s-au trezit că au de plătit o îngrozitoare sumă de bani fix către cei care, până mai ieri, le căutaseră în coarne – cu mare folos şi nemărginit inters, pentru ei, creditorii! – grecii au dat de ştire că nu suportă trecerea bruscă la austeritatea despre care nu ştiau ce înseamnă şi pe ce nisip se prăvăleşte. Noi, vai de păcatele şi de capul nostru, am trăit cu salam umflat cu soia, cu „tacâmuri” de pui, cu pui de Gsotat ce le ziceam „Fraţii Petreuş “,”cu adidaşi” de porc, cafea din năut (nechezol), unt şi lapte ce te „ştampilau” cu vânătaie pe coaste şi bogat pomelnic de sudalme. Aşa că ticăloşia lui BĂSE, semnată de BULĂ-Boc de a tăia salariile, pensiile şi alocaţiile şi a mări TVA nu mai miră pe nimeni, chiar dacă n-a stârnit proteste fireşti în societatea noastră, pretins democratică.
La greci s-a întâmplat altceva: ei, inventatorii democraţiei antice, au considerat că au dreptul să-şi spună părerea despre ce „este şi despre ce „trebuie” să facă guvernanţii lor în faţa creditorilor. Ca urmare, cu toate că abia îl aleseseră ca prim-ministru pe, deja, mult declinatul Tsipras, acesta a socotit de cuviinţă că pentru a da – sau nu — Grecia legată de mâini şi de picioare şi secătuită economic în faţa creditorilor de pe varii meridiane pe două-trei decenii, are nevoie de asentimentul grecilor prin referendum. Zis şi făcut!! Grecilor, însă, nu li s-a cerut să fie de acord sau nu – nici cu ieşirea din zona euro, nici cu ieşirea din Uniunea Europeană, ci doar cu un proiect de acord prezentat de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional — mai exact dacă acceptă un proiect de acord cu creditorii internaţionali şi nu cu UE, NATO ori zona euro, cum în mod josnic şi perfid s-a „tradus” esenţa referendumului într-o parte bine delimitată a presei de pe mapamond şi în aproape toată presa românească în stare doar de căciuleli şi lins blide pe la înaltele Porţi. Esenţa întrebării era: acceptaţi două-trei decenii de cumplită austeritate, pentru a restitui dolarii din care creditorii vor încasa câştiguri exorbitante?!
Nu am habar care ar fi fost cea mai potrivită şi înţeleaptă hotărâre – şi din ce motive să fie chibzuită? Noi avem, bine-înţeles, trista experienţă a lui Ceauşescu, care s-a angajat morbid că mai bine să mâncăm iarbă decât să tot plătim rate la împrumut, şi rate la dobânzi, şi rate la ratele dobânzilor. Am îndurat şi răbdat atunci, dar răbdăm şi acum, după ce calpuzanul BĂSE acompaniat de BULĂ-Boc a repetat aceeaşi ineptă experienţă, cu acelaşi popor model de răbdare şi îngăduinţă faţă de javre şi călăi. Neruşinarea fără margini este pusă pe tavă de acest vaporean imbecil. Insolentul matroz îl definea pe primul ministru grec Alexis Tsipras că este „o lichea politică, un ticălos” – pentru că a organizat referendumul, deşi cunoştea anticiapt răspunsul. Prin urmare, premierul grec a socotit că e bine venit să consulte „demos-ul” conex unei astfel de probleme de primă importanţă. Impardonabilul vaporean se laudă, ca o lichea, că el şi-a asumat singur această responsabilitate de impostor şi că a plătit preţul politic. Care preţ, bă, boarfă latifundiară?! Şi-a încheiat şi cel de-al doilea mandat ca un dictator rapace şi bişniţar, alături de fratele, ginerele şi toată şleahta de găozari şi vuvuzele acompaniatoare, în timp ce milioanele de români trag targa pe uscat văzându-se aruncaţi înapoi, cu ani de tiranie, în privinţa nivelului de trai material şi spiritual, şcolar şi comportamental. La o asemenea scelerată afirmaţie se poate concluziona că poporul român n-a ajuns încă la nivelul necesar de maturitate politică şi că 1-a meritat şi pe N. Ceauşescu, şi pe foburgul suburban Tr. Băsescu, împreună cu degradantul lui alcoolism şi behăit de vită sărită din balamale. Stau, mă holbez la bradul ce-mi bate „discret” în geam şi mă întreb: trăiesc dictatura democraţiei ori o dictatură personală dementă înfăşurată în sloganul fistichiului ce poartă textul împrumutat: „lucrul bine făcut”?!?
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe