Noi bilete de tratament pentru pensionarii din Gorj

530

Un număr de 191 de bilete de tratament sunt puse, în aceste zile, la dispoziţia pensionarilor gorjeni, care doresc să urmeze diverse cure de tratament în staţiunile balneo-climaterice din ţară.

Cea de-a treisprezecea serie de bilete de tratament a ajuns la Casa Judeţeană de Pensii Gorj, astfel că solicitanţii acestora vor pleca în staţiunile balneare în perioada 27 – 29 august. Listele cu persoanele care au primit repartiţie pentru această serie sunt afişate la sediul şi pe pagina de internet a instituţiei. 171 de bilete au fost date deja spre repartiţie, iar 20 au rămas nerepartizate, toate pentru staţiunea Bala. Din cele 171 de bilete puse la bătaie, acestea au ca şi destinaţie următoarele staţiuni balneo-climaterice din ţară: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Olăneşti, Vatra Dornei.

Redistribuire pe 24 august
Biletele nevalorificate până astăzi şi mâine inclusiv, se redistribuie în ziua de 24 august. Eliberarea biletelor de tratament se face numai titularilor de cerere. La ridicarea tichetului aprobat, titularul trebuie să prezinte: noul formular de cerere (pentru cei care au depus iniţial formularul vechi), talon de pensie anterior lunii de plecare în staţiuni, bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea aprobată, act de identitate, declaraţie pe propria răspundere privind realizarea altor venituri, iar unde este cazul, plan de recuperare, certificat de handicap pentru legi speciale, toate aceste acte urmând a fi prezentate şi în copie şi în original pentru ridicarea tichetului.
Reprezentanţii instituţiei judeţene aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Conform raportului întocmit de conducerea Casei Judeţene de Pensii Gorj, în primul semestru al acestui an, la sediul instituţiei au ajuns nu mai puţin de 3.540 de cereri pentru eliberarea de bilete de tratament, fiind repartizate gorjenilor solicitanţi un număr de 1.393 de bilete, iar gradul de valorificare a fost de 90,52%. Nevalorificarea biletelor de tratament în procent de 9,48% este urmare a solicitărilor de tichete, în procent mare în perioada mai-iunie şi a refuzului acestora în perioada de extrasezon, în general, la staţiunile mai îndepărtate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.