A mai fost „răpită” o minoră din Meteor pentru a fi măritată cu forţa

592
Încă o minoră din cartierul Meteor a fost răpită de pe stradă pentru a fi obligată să se mărite împotriva voinţei ei. Fata de 14 ani a fost urcată luni într-o maşină în care se afla fostul său logodnic şi unchiul acestuia, minora fiind, în prezent, logodită cu un tânăr din Băileşti.

Poliţiştii au început căutările încă de luni după-amiază, seara fata fiind trimisă acasă la părinţii săi cu un taxi, ocazie cu care aceasta a povestit că a fost dusă într-o pădure de lângă Baia de Aramă, unde urma să fie violată. Poliţiştii nu au dat încă de urma celor care au răpit-o pe fata de 14 ani, fostul logodnic al acesteia fiind acuzat însă de părinţii unei alte minore că la fel a procedat şi în cazul fiicei lor. Aceştia spun că fata lor a fost răpită şi violată, după care au trebuit să accepte nunta dintre cei doi, nuntă la care au plătit circa 5 miliarde de lei vechi. Soţii Luminiţa şi Istratie Mihai afirmă că fata lor a fost bătută şi violată şi din această cauză logodna a fost ruptă, ei declarând că îşi vor face singuri dreptate dacă Poliţia va întârzia în rezolvarea acestui caz. O situaţie similară a fost înregistrată la începutul verii, când rudele Alunei, o tânără de 20 ani, au ameninţat cu folosirea furcilor şi topoarelor dacă nu sunt despăgubite de fostul logodnic al acesteia, care urma să se însoare cu fata regelui Dan Stănescu. Între timp, Aluna s-a căsătorit la Strehaia, scandalul fiind aplanat înainte de nuntă.

Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here