Pericolul împrumuturilor externe acordate României

Orice entitate statală de pe mapamond are nevoie de împrumuturi externe, mai ales în momentele dificile şi, cu atât mai mult, în cazul ţărilor în curs de dezvoltare. Iar instituţiile financiare internaţionale, în special FMI au suficiente posibilităţi, dar şi motive pentru a acorda astfel de împrumuturi, impunând adesea condiţii draconice pentru fiecare în parte.

Cum criza economică globală face tot mai multe victime, România nu a putut să fie o excepţie şi actualul guvern a simţit nevoia unui astfel de ajutor financiar. Iniţial s-a căutat doar un sprijin la UE, evitându-se FMI faţă de care avem nu doar amintiri neplăcute dar şi relaţii deteriorate, mai cu seamă după integrarea în structurile europene, când autorităţile de la Bucureşti declarau triumfal că nu mai au nevoie de serviciile acestui mega-organism bancar, refuzându-i orice colaborare financiară.

Numai că, atât Comisia Europeană cât şi BM, BERD şi BEI nu puteau să asigure cele 20 miliarde de euro României şi au recomandat completarea sumei-gigant cu bani şi din altă parte, forţând reluarea dialogului României cu FMI pentru un acord de împrumut, dar sub o strictă monitorizare la folosirea banilor.

Acum, după deschiderea liniilor de creditare, tranşele de împrumut au început să curgă, existând posibilitate pentru acoperirea întregii sume până la sfârşitul anului 2010, fiind practic cea mai mare acordată vreodată ţării noastre. Mai rămâne de văzut şi oportunitatea acestui împrumut uriaş, fiind vorba, din motivele de intenţie ale Guvernului României, de asigurarea fondului valutar şi de lichidităţi ale BNR, implicit susţinerea monedei naţionale, iar pe de altă parte acoperirea deficitului bugetar şi revigorarea creditelor şi investiţiilor. În schimb, rămâne marea problemă a rambursării acestor împrumuturi, mai ales că nu se prea întrevede un miracol în economia mondială, iar guvernul PD-L – PSD, lovit mai degrabă de luptele politice în interiorul Coaliţiei, se dovedeşte incapabil a găsi soluţiile care să evite prăbuşirea economiei, implicit finanţele ţării, cu mult mai proaste decât se prognozase în urmă cu un an. În plus, datoria externă, care acum depăşeşte 80 miliarde euro, indiferent de perioadele de eşalonare, este aproape imposibil de rambursat în condiţiile în care exporturile româneşti au pierdut pieţele lumii, căzând pe rând ramuri economice care altă dată însemnau venituri importante la bugetul şi PIB-ul României.

Mai mult, şi pe celelalte segmente, economia rămâne una dezechilibrată, speculativă şi de consum, iar agricultura cvasifalimentară, prevestind în scurtă vreme dezastrul total. Şi din păcate, Executivul Boc nu are nici un fel de strategie pentru o revigorare economică, fie din lipsa resurselor interne „prin noi înşine”, fie din pricina unor orgolii şi interese meschine cu miniştri-politruci bâjbâind şi învârtind totul în jurul crizei, fără o folosire raţională a fondurilor, provenite în primul rând din acest împrumut uriaş. Iar de aici nu vom face altceva decât să mergem mai departe ca ţară neperformantă, mereu la mâna altora, în foame de lichidităţi şi cu blocaje financiare ce vor paraliza şi ceea ce a mai rămas din firava noastră economie.

Iar, în spatele acestor lamentări şi dispute inutile, cu tot atâtea incompetenţe ale actualei puteri de a pune România pe un făgaş de normalitate, şmecherii vor continua să ne fure, românii devenind mai săraci şi nevoiţi a plăti cu şomaj, impozite grele şi o viaţă de coşmar, rambursarea acestor împrumuturi externe. Or, avem experienţa tristă că, mai devreme sau mai târziu, acestea vor intra în puşculiţele băncilor controlate din afară şi într-o formă sau alta în buzunarele „băieţilor deştepţi” din jurul camarilei politice. Nu în ultimul rând, am eşuat lamentabil şi la capitolul absorbţii fondurilor europene, de vreme ce autorităţile statului român nu sunt capabile să gândească proiecte şi să găsească soluţii destinate într-adevăr renaşterii economiei naţioanle. Şi nu trebuie uitat că perioada de rambursare a sumei împrumutate este de maximum 6 ani, fiind greu de crezut că vom putea suporta enorma povară fără a pune economia şi celelalte domenii de activitate pe drumul lor firesc, în care să primeze performanţa şi calitatea.