Justiţia lui „Să trăiţi bine!” trăieşte bine, iar sănătatea este în moarte clinică!

728

SPITALCulmea culmilor! Sunt bani pentru (in)justiţie, dar nu sunt bani mai deloc pentru sănătate. Protestele magistraţilor au fost luate în serios, iar moartea clinică în care se află sănătatea nu!
La solicitarea şefului statului, după cum informează un comunicat al Preşedinţiei, atât reprezentanţii Justiţiei, cât şi ai Guvernului mario-netă – reprezentat de premierul Emil Boc, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea – au fost de acord ca protestul magistraţilor să nu afecteze activitatea instanţelor de judecată sau a parchetelor.

Ba chiar, cât priveşte finanţarea sistemului judiciar, „Guvernul s-a obligat să asigure cele 170 de milioane RON necesare până la sfârşitul anului pentru buna funcţionare a Justiţiei”. Este, evident, anunţul Preşedinţiei. Măsura, cu iz electoral, a locatarului de la Cotroceni vizează voturi. Situaţia generată de sporurile salariale aberante – de 50%!!! – ale magistraţilor lasă, pe mai departe, să funcţioneze inechitatea socială. Iar Guvernul Boc una spune şi alta fumează. Spre neliniştea naţiei. Parctic, (in)Justiţia trăieşte mai bine, graţie aceluia cu deviza “Să trăiţi bine!”. Un slogan perimat pentru alte categorii sociale şi în special pentru salariaţii din sectorul sanitar. Acolo unde salariile sunt cu 40% mai mici ca anul trecut, iar sporurile salariale de 20% nu s-au primit niciodată.

În judeţul Gorj, medicii sunt nemulţumiţi, mulţi dintre ei au plecat în străinătate. Situaţia, credem, este generală, pe ţară. Dar cui îi pasă!
Cuiva îi este frică, totuşi, de (in)Justiţie. Nu le pasă preşedintelui Traian Băsescu şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, impus de domnia sa ca profesionist apolitic, dar ascultător, spre a evita monitorizarea pe Justiţie din partea Uniunii Europene. De care, cum se ştie, n-am scăpat. Şi asta în timp ce România pierde procese “pe bandă rulantă” la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).
Şi să nu-i dăm dreptate lui Andrei Pleşu, fost consilier al Băsescului, care spunea un mare adevăr în “Adevărul” de ieri: “Nu suntem prost alcătuiţi, ci, mai degrabă, prost administraţi, prost conduşi”.
Probabil la Guvernul Băsescu-Boc se referea. Adepţii lui “Să trăiţi bine!” să trăiască. Evident, bine! Deşi de sănătate şi de popor nu le pasă!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.