Florin Cârciumaru şi Viorel David – Doi manageri gorjeni, în căutarea Paradisului cărţilor

937
manageriLa expoziţia cu vânzare, de carte, din Piaţa prefecturii, l-am găsit, mai întâi, pe cel mai bun primar al Gorjului, adică pe cel al Municipiului Târgu-Jiu, dr. ing. Florin Cârciumaru. Aplecat, discret, peste tarabă, excelentul manager administrativ, economic, cultural etc. răsfoia, aproape nerăbdător, volumele de pe standuri. Îl ispiteau multe titluri. Totuşi, ne-a mărturisit – mie şi domnului Ion Predoşanu, autorul instantaneelor fotografice – preferă cărţile oarecum istorice, cu un substrat documentar, citând în acest sens colecţia apărută sub egida Primăriei Târgu-Jiu, fiind o parte durabilă a „operei” sale social-spirituale.

Ba chiar a amintit de cele semnate de împătimitul Titu Pânişoară. „O carte înseamnă la fel de mult ca înălţarea unui edificiu educativ ori cultural. Ea are aceeaşi valoare semnificativă.” Şi astfel s-a trecut la antrenarea efectivă a Primăriei Târgu-Jiu în concretizarea planului editorial al „Editurii Gorjeanul”, al cărei prim proiect major îl constituie „Istoria literaturii gorjene contemporane. Volumul I”, a subsemnatului.

La aceeaşi expoziţie, l-am întâlnit, mai târziu, pe cel mai bun manager economic/industrial al Gorjului, pe domnul ing. Viorel David, director general al SC ARTEGO SA. Căuta literatură de psihanaliză. Achiziţionase “Fraţii Karamazov”, de Dostoievski; pe care începuse a-l lectura acasă. „De ce literatură psihanalitică?”, l-am întrebat. „Pentru a învăţa să fii profund, mai exact să poţi a fi profund. Ancorarea fiinţei noastre în adâncimile realului reprezintă unica posibilitate de a zăbovi cât mai mult în adeverirea rostului existenţial, care nu ne e dat, ci ni-l construim noi, clipă de clipă, zi de zi.”
Ion Popescu Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.