Conflictele politice nu aduc stabilitate ţării şi bunăstare românilor

Întortocheate sunt căile Domnului pe plaiurile noastre mioritice unde amărăşteanul român este copleşit de sărăcie şi alte multe nevoi, în vreme ce tot felul de reşapaţi din regnul politic nu contenesc  a se da în spectacol, bârfind sau înjurându-se de-a valma, mai abitir decât o fac ţaţele pe la uluci. Le ţin trena, pro sau contra, după proastele lor obiceiuri şi unele instituţii de forţă ale statului, evident animate de către un ex-preşedinte – jucător – încătuşător, dar şi de  către actualul preşedinte –scriitor, la fel de ţâfnos şi răzbunător faţă de adversarii săi politici.

Că am ajuns un „model” de râsul lumii nu mai este o noutate, dar este foarte grav că tot acest lanţ de rele şi necazuri ce s-au abătut asupra României în cei aproape 26 de ani de sistem politic de esenţă medievalo – capitalistă ne face viaţa aproape imposibilă, extrem de greu de suportat. Altfel spus, trăim vremurile unei invazii de impostori care au ajuns să dispună după bunul loc plac de destinele ţării şi neamului românesc. Deopotrivă incompetenţi, astfel de indivizi nu au nicio treabă cu interesele şi treburile României, dar au în schimb sprijinul feluriţilor „licurici”, cărora le sărută papucul în detrimentul suveranităţii şi demnităţii noastre naţionale. Şi, din păcate, la o astfel de realitate pernicioasă pentru ţară, a contribuit până acum (şi continuă să o facă!) şi comportamentul adesea îndoielnic, mai degrabă de turmă al electoratului român.
Acum, iată, trecem iarăşi printr-o criză politică, artificial alimentată de către o Opoziţie rebelă, ce foloseşte ca pretext şi arme de atac aşa zisele cazuri de urmărire penală Şova şi Ponta, lansate de DNA, refuzându-se şi prin violenţe de stradă dreptul unor persoane sau instituţii ale statului la o democraţie autentică – parlamentară şi legislativă. Căci, analizând obiectiv cele două situaţii ivite, dar nu numai, ne dăm uşor seama că nu se urmăreşte altceva decât o manipulare a opiniei publice din interese politice de gaşcă în lupta oarbă şi disperată pentru putere. Iar preşedintele Klaus Iohannis, dincolo de faptul că este un anost comunicator public ( peste 90% din populaţia României nu are posibilitatea de a se informa, folosindu-se de Facebook-ul acestuia!) este subiectiv şi arogant cât cuprinde, ba chiar bate câmpii, dovedindu-se a fi şi un necunoscător al Constituţiei şi prerogativelor sale prezidenţiale. De altfel, vorbeşte aşa cum gândeşte despre partidul şi guvernul lui, despre electoratul lui etc., lăsând deoparte ceea ce toţi românii şi până la urmă ţara cer de la domnia sa, adică stabilitate şi pace socială, echidistanţă vizavi de instituţiile statului, demnitate şi prestigiu pentru România în afara fruntariilor, înţelepciune, bună înţelegere şi unitate naţională.
Mai mult, preşedintele Iohannis, refuzând să-şi înţeleagă menirea, începe să se folosească tot mai des de modelul Băsescu sau poate că este teleghidat din altă parte de vreme ce a luat-o razna, călcând în străchinile sparte ale politicienilor din breasla din care face parte şi ajunsă la suprema neruşinare. După cum, domnul Prezident, se face că plouă, că n-aude şi nu vede la ceea ce se petrece chiar cu suspecţii şi penalii din interiorul partidului pe care-l păstoreşte, de ceva vreme; Vasile Blaga, Predoiu, Gorghiu, Ioan Oltean, Anastase şi mulţi alţii, strecuraţi la fel de mişeleşte de la defunctul PDL la noul şi „marele” PNL. Iar toată această mizeră mascaradă s-a derulat într-o perioadă când o serie de lideri din vechiul PNL şi PSD au fost „decapitaţi” rând pe rând de către complicii din DNA, lăsându-i în schimb neatinşi sau eventual aruncaţi într-un circ mediatic pe cei acuzaţi şi cu dosare penale, care timp de 10 ani sub dictatura lui Traian Băsescu au prăduit ţara, pricopsindu-se prin toate ticăloşiile posibile.
Altfel spus, sloganul „că nimeni nu-i mai presus de lege”, rămâne doar o vorbă în vânt, dacă prin tot felul de jocuri de culise – necurate, instanţele de judecată dau hotărâri nedrepte şi discriminatorii, pactizând exact cu cei ce ar trebui să fie drastic pedepsiţi pentru nelegiuirile lor.
Şi să ne întoarcem la insistenta şi aroganta intervenţie repetată a lui Klaus Iohannis care cere demisia premierului Ponta, şi chiar îl ameninţă cu suspendarea contrar oricăror prevederi constituţionale, reamintindu-i că avusese şi el procese pe tema incompatibilităţii, dar asta nici nu l-a scos din cursa pentru Cotroceni, nici nu a determinat acuze violente după alegerea sa. În plus, au rămas în coadă de peşte „nevinovatele” afaceri cu cele 6-7 imobile moştenite sau dobândite… ghinion din meditaţii, dar şi suspiciunile legate de implicaţiile familiei sale în adopţiile pentru copii. Nu în ultimul rând, poate fi întrebat domnul Preşedinte, dacă, aşa cum prevede legea, şi-a plătit cumva impozitele la fisc pentru câştigurile din meditaţii ori pentru veniturile dobândite din contractele de închiriere sau subînchiriere a unor vile din proprietatea sa? După cum este greu de explicat, dacă nu la fel de suspectă forţarea alegerii lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, în opinia multor analişti – specialişti în sociologia politică şi psihologia socială, răsturnarea de scor dintre cele două tururi de scrutin prezidenţial, fiind pusă pe seama făcăturilor subterane ale serviciilor speciale din ţară şi din afară. Mai ales că şi noii stăpâni, deloc interesaţi de binele României, ci dimpotrivă, au nevoie de ţapi ispăşitori şi slugi, motiv pentru care folosesc tot timpul de soluţiile cele mai potrivite în timpul alegerilor, inclusiv prezidenţiale, din România. Iar noile realităţi confirmă acest lucru, mai ales după ce Klaus Iohannis a fost înscăunat cu surle şi trâmbiţe la Palatul Cotroceni.
Bunăoară, acesta nu a făcut mare scofală pentru ţară, ci doar nişte vizite şi plimbări de curtoazie prin străinătăţuri, în plus câteva interviuri pe la agenţiile şi publicaţiile străine sau prin mesajele de blogger, încurcându-se în tot felul de ziceri prin care dovedeşte a fi mai degrabă un habarnist – scriitor şi un necunoscător al separaţiei puterilor în statul de drept. Mai mult, în loc să-l preocupe concret problemele legate de stabilitate legislativă, redresarea economică a ţării, şi implicit o viaţă mai bună pentru poporul pe care-l păstoreşte, de stoparea crizei demografice din România, şi migraţiei excesive (rata mortalităţii depăşind cu mult rata natalităţii, în raport de la 2 la 1) sau vorbind despre combaterea marii corupţii, fără să-l deranjeze prea mult imensele fraude de la ANRP sau Microsoft şi EADS, Klaus Iohannis nu face altceva decât a se pierde în nimicuri sau a se implica în jocurile murdare pentru putere, precum o făcea şi predecesorul său. În ultima vreme nu pierde nici o ocazie de a ataca parlamentul, guvernul, dar şi alte instituţii ale statului ce nu intră în sferele de interese ale PNL-PDL, motivând că acestea ar pune piedici bunei funcţionări a justiţiei, dar, oare multiplele decizii nedrepte ale unor instanţe de judecată (vezi şi cazul Rarinca, etc.) menite să acopere tot felul de abuzuri şi interese obscure, nu-l deranjează pe domnul Klaus Iohannis şi nu sunt o dovadă de a pune în discuţie şi onestitatea unor procurori şi judecători? Sau că DNA-ul în bună amiciţie cu SRI ţin a la long doar pentru arhivă dosarele mafiei băsisto-pedelistă, acceptată în surdină prin asociere din aceleaşi interese politice, dar nu numai şi de către domnia sa? Apoi, să-i mai dăm spre rezolvare un studiu de caz preşedintelui Iohannis; România – o ţară fluvială şi maritimă nu mai are flotă, pierzând anual miliarde de euro pe relaţia comerţului import – export. Or, dosarul „flota” a primit NUP, din motive deloc ortodoxe, tocmai pentru că unii magistraţi au voie să dicteze în politică, acoperind fărădelegile unor haite de ticăloşi, mai ceva ca pe vremea fanarioţilor. Concluzia: poate găseşte acesta soluţia rezolvării, dezlegând acel nod gordian din justiţie, în aşa fel încât şi poporul să o priceapă. Sau este suficient doar ca un singur procuror, fie el şi Jean Uncheşelu să facă un dosar de urmărire penală cuiva şi să-l aresteze, scoţând din procedură prezumţia de nevinovăţie, dar şi ordinea juridică şi dreapta judecată în terţele cauze de entităţi sau personaje. Aşadar, nu ar trebui să fie clar pentru toţi că într-o democraţie autentică trebuie să existe neapărat un echilibru al puterilor în stat – legislativă, executivă şi judecătorească, în care fiecare parte are un singur stăpân; voinţa naţiunii exprimată prin vot democratic? Sau la noi în România din păcate, singura tagmă care nu vrea să recunoască acest principiu este cea a aşa-zişilor slujitori ai justiţie, care se vor a fi mai presus de noi, exact ca pe vremea marilor preoţi ai faraonilor. În plus, într-o societate civilizată nu se lucrează cu sabia, ci cu mijloacele democratice, iar acest lucru trebuie foarte bine înţeles, şi mai ales respectat cu sfinţenie de către cei ce ne conduc, indiferent de nuanţe şi culoarea politică. Şi cu atât mai mult la această dată, preşedintele Klaus Iohannis care are rolul de a dezlega cu calm şi inteligenţă, echidistant şi obiectiv, fără patimi nodurile nedreptăţii, inclusiv din justiţie, şi nu a proteja haitele care-şi apără cu atâta înverşunare fărădelegile şi privilegiile pe seama şi în detrimentul cetăţeanului român, al interesului public.
Vasile Irod