Edilii de la Bîlteni rămân în arest la domiciliu

561

Curtea de Apel Craiova a luat, ieri, o decizie bună în favoarea primarului şi a vicelui de la Bîlteni. Magistraţii au judecat, ieri, contestaţiile depuse de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, precum şi de cei cinci inculpaţi în dosarul penal de evaziune fiscală şi spălare de bani: edilul Gheorghe Păsărin, viceprimarul Dumitru Oprea, şi cei trei administratori de firme Bogdan Oarfă, Luminiţa şi Ştefan Geamănu. Aceştia au formulat la finele săptămânii trecute contestaţii cu privire la sentinţa emisă de Tribunalul Dolj şi anume aceea de arest la domiciliu pentru toţi cei cinci inculpaţi până la data de 9 iulie. Contestaţie depuseseră şi procurorii care şi-au dorit să schimbe sentinţa de arest la domiciliu cu cea de 30 de zile de arest preventiv. Decizia finală a fost luată, ieri, de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova, care au decis menţinerea sentinţei formulate anterior de Tribunalul Dolj şi respingerea contestaţiilor formulate: “Respinge contestaţiile formulate ca nefondate. Obligă contestatorii inculpaţi la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 291/2015 16.06.2015”.
Gheorghe Păsărin și Dumitru Oprea sunt acuzați de Parchetul Curții de Apel Craiova de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor. Conform procurorilor, edilul Păsărin a aprobat, în anul 2013, un referat de necesitate, o factură fiscală, ordonanţarea de plată şi ordinul de plată prin care se atestă în mod fictiv achiziționarea de către Primăria Bîlteni a unei cantități de 1.800 tone de nisip de la firma TRUST TLH CONSTRUCT, care i-a aparținut viceprimarului localității, Dumitru Oprea, și care acum era condusă prin interpuși. În acest dosar penal mai sunt urmăriți penal și trei oameni de afaceri. Este vorba despre Luminița și Ștefan Geamănu, precum şi de Bogdan Oarfă, nepotul primarului Gheorghe Păsărin, aceştia trei fiind acuzați de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu, spălarea banilor şi complicitate la evaziune fiscală.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.