A început sezonul bolii diareice

626

Odată cu venirea verii şi apariţia fructelor şi legumelor de sezon, încep să apară şi cazurile de boală diareică. Medicii atrag atenţia gorjenilor asupra acestei afecţiuni, sfătuindu-i să adopte o igienă strictă la absolut tot ceea ce consumă în stare proaspătă. De asemenea, se recomandă ca preparatele din carne să fie păstrate la frigider la maxim 4 grade Celsius.

Vara şi-a intrat în drepturi din punct de vedere calendaristic. Odată cu ea a început şi sezonul bolii diareice. „Atenţie, începe boala diareică. Pentru a evita îmbolnăvirea, este obligatorie o igienă strictă la tot ce e proaspăt: fructe, legume. Preparatele pe bază de carne, tocăturile, se păstrează la frigider, la temperaturi de 1, 2, 3 sau maxim 4 grade Celsius”, precizează Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.

Simptomele bolii
Potrivit medicilor, această afecţiune se asociază cu manifestări clinice precum: greaţă, vărsături, inapetenţă – lipsa poftei de mâncare, meteorism abdominal (balonare), febră, astenie şi altele. Principala cauză a îmbolnăvirii este cea infecţioasă: virusuri, bacterii, paraziţi, fungi. De asemenea, la baza îmbolnăvirii mai pot sta şi alergiile alimentare. Simptomele acestora sunt pe cât de pregnante, pe atât de supărătoare. Mâncărimi ale pielii, ale cavităţii bucale, care pot evolua către inflamarea căilor respiratorii, spasmul acestora sau chiar leşin. Astmul şi eczemele sunt cele mai comune boli asociate cu alergiile alimentare.
Pentru a preveni îmbolnăvirea, în primul rând, trebuie adoptată o igienă strictă. Înainte de a servi masa sau de a pregăti de mâncare este obligatoriu spălatul pe mâini cu apă şi săpun. De asemenea, fructele şi legumele trebuie spălate bine înainte de a fi consumate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.