Evadatul din Scriitopia 34 – Din solidaritate cu… T. Arghezi – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni –

Pentru a-i informa pe cititorii „Gorjeanului” asupra celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” corect şi fără răutăţile complet neîntemeiate ale numitului Ion Predoşanu, care a ponegrit manifestarea fără să existe vreun motiv anume, sunt iată, forţat de împrejurări a reveni cu un comentariu mai amplu şi realmente la obiect, ca unul care am fost implicat în fiecare secvenţă în parte a importantului act cultural-creator-artistic, fireşte, precizând, că respectivul reporter n-a participat la momentele cele mai importante, pricină din care opiniile sale sunt lovite de nulitate.

Reproşurile fiind cauzate de nişte false criterii, invocate aiuritor, care-i pătează efectiv posteritatea lui Tudor Arghezi nefăcându-i, vai, cinste ziaristului Ion Predoşanu, voi restaura veridica faţă a lucrurilor, nedorind a fi polemic cu orice preţ şi nici partizan căci n-am fost şi nu sunt „sluga nimănui” (l-am citat pe articlier – n.m.), nefiind, de pildă, membru U.S.R., fiind ostracizat fie de Filiala din Craiova, fie de conducerea dâmboviţeană a unei uniuni restrictive, totalitare, injuste (o să mă dumiresc eu în curând! – n.m. I.P.B.).
Suita de întâmplări a debutat sub semn academic, autentic, sobru, elegant, dens ideatic şi ideologic, în aula Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Ca să nu fie nici umbră de vreun formalism („heirupistic” – n.m.), ca să înlătur orice suspiciune, voiesc imperativ a-i informa pe toţi gorjenii că Simpozionul Internaţional „Tudor Arghezi”, ajuns la cea de-a IV-a ediţie, s-a menţinut pe durata celor trei ore la cote înalte de comunicare, conferenţiarii fiind personalităţi de prim rang ale literelor române: prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, prof. univ. dr. Mircea Bârsilă, prof. univ. dr. Mihaela Albu, prof. univ. dr. Ionel Buşe, prof. univ. dr. acad. Vasile Tărăţeanu (Ucraina), scriitorii Ioan Moldovan, Marian Drăghici, Nicolae Dragoş, Leo Butnaru (Republica Moldova), Adrian Frăţilă, George Drăghescu, Ion Cepoi ş.a. Eu însumi am deschis simpozionul cu un poem „Faust şi Arghezi”, ca să închei tot eu cu o comunicare intitulată „Paradisul recuperat”. De altfel lucrările vor apărea într-un volum omagial special ca supliment al revistei „AM&PM”, al cărei cel de-al doilea număr (nr. 2/2015) de 300 de pagini s-a lansat cu acest prilej, dimpreună cu numerele 24-25-26 din „Confesiuni”, cu „Portal Măiastra” şi cu „Miracol de Brădiceni”, dar şi cu ultimele numere din revistele „Familia” (Oradea), „Viaţa românească” (Bucureşti), „Lumină lină” (New York), „Porto Franco” (Galaţi) şi „Balkanica” (Craiova).
Conferenţiarii au reliefat încă o dată aspectele europene ale creaţiei argheziene fie ea în versuri ori în proză. Criticul şi istoricul Cornel Ungureanu a susţinut, cu argumente irefutabile, că romanopoemul „Ochii Maicii Domnului” e o capodoperă de referinţă, dar şi autoreferenţială. Totuşi ceea ce-i aureolează unicitatea e transreferenţialitatea (simbolul şi imaginarul trăite la cea mai tensionată a(l)titudine).
Ioan Moldovan a reiterat factura etic-estetică a scriiturii, arta de a fi în cel mai insurgent simultaneism tradiţional şi modern. Vorbitorul a identificat în (meta)poetica argheziană identitatea şi alteritatea transgresându-se reciproc, spre salvarea unui limbaj oarecum standardizat, feminizat, minorizat din păgubos imitaţionism deşertificant, până la el. Leo Butnaru a insistat asupra suprarealismului arghezian transfrontalier, preţuit la Paris, la Roma, la Madrid, la Viena, la Berlin şi aiurea, însă cu prisosinţă la Chişinău, ca model productiv alături de Bacovia, Barbu şi Blaga, şi chiar fiind studiat în sistemul de învăţământ basarabean.
X X X
De-a lungul celor trei zile, am avut ocazia să-i cunosc pe toţi (s.m.) invitaţii de peste hotare, cu care, ştiu sigur, Ion Predoşanu n-a catadicsit să se întreţină fiindcă nu ştie nici franţuzeşte, nici englezeşte. Păcat, întrucât a dat cu bâta în baltă şi-a “împuşcat”, nemeritat, personalităţi, fapte, idei, din habar n-am ce pricini şi idiosincrazii.
Italianul Antonio della Roca e şi poet, şi prozator (născut la Trieste, în 1943, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice), poliglot (vorbeşte curent cinci limbi). Romanul Profesorul i-a adus celebritatea, obţinând în 2002 Premiul „Leone di Muggia”.
Românul Vasile Tărăţeanu, din Cernăuţi (Ucraina), a fost tradus în limbile ucraineană, franceză, engleză, albaneză, macedoneană, sârbă, suedeză. Este academician şi recent a înfiinţat la Cernăuţi Centrul Cultural Eudoxiu Hurmuzachi, ocazie cu care 2000 de oameni au defilat în cinstea Limbii Române. E un act brav, de autentic patriotism şi de vibrantă simţire românească.
Bulgarul Ognean Stamboliev e ilustru traducător, critic literar şi muzical, devotat transpunerii în bulgară a unor mari scriitori români clasici şi contemporani printre care Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, Matei Vişniec, Grigore Vieru.
Basarabeanul Leo Butnaru e poet, prozator, istoric literar, eseist, traducător, reputat specialist în suprarealismul european şi transeuropean. Are 64 de ani şi e de o febrilitate scânteietoare. Are o operă literară diversă şi impresionantă, inteligent declinată în postmodernism autoironic şi ludic-lucid.
Monica Vouduri e o româncă trăitoare în Olanda şi în Grecia. Are un doctorat în filosofie (1974) şi e preşedintă a Societăţii Culturale Balcania Contemporană din 2004. În 1981 i-a dedicat o monografie lui A.P. Cehov iar în 1992 a scos „În Europa, în Europa!”, la Ed. Fundaţiei Culturale Române.
Zoran Pesic Sigma e sârb din Nis, fiind unul din cei trei autori ai manifestului „Noua Mişcare Poetică” (1981). Fiul meu, Dan Adrian Popescu, l-a condus până în Serbia, convorbindu-se în engleză despre publicaţia „Nis Analyst”, despre „Epopeea privind poluarea râului Gabrovac”, despre serialul de televiziune „Cooltoura” şi despre filmul documentar „Dodo diary (Aster Fest, Strumica)”.
Poloneza Magdalena Filary are un chip de înger blond, parcă descins din poezia eminesciană. Zâmbetul şi bunătatea ei te cuceresc şi te convertesc la a-i fi fan şi eventual… norocos confrate de literă şi sunet. Actualmente e doctorandă la Craiova şi lectoriţă tot aci, în capitala Băniei, unde – fiindcă au vrut zeii – mi-am susţinut şi eu doctoratul, tot la filologie, în 2002.
Timişoreanca Lorena Sârbu a ales să urmeze cursurile Academiei Internaţionale de Design şi Tehnologie din Chicago. Şi-a continuat studiile la Institutul de Modă şi Design, din Los Angles. Şi-a lansat prima colecţie de seară în 2009 şi şi-a deschis un showroom în New York în 2010. În 2009 şi-a mutat atelierul din New York în Los Angeles.
X X X
Premiile Opera Omnia s-au acordat scriitorilor Mircea Bârsilă, Ionel Buşe şi Cornel Ungureanu. Primii doi sunt columnişti din prima generaţie „şaizecistă” şi gorjeni (născuţi în 1952, în Văgiuleşti, şi respectiv în 1958, în Târgu-Logreşti). Amândoi sunt profesori universitari, unul la Piteşti, celălalt la Craiova şi Dijon.
Cu Mircea Bârsilă – îmi amintesc cu emoţie – „am tinerit” în studenţie, când el conducea cenaclul „Pavel Dan” al Universităţii de Vest din Timişoara, iar eu cenaclul „Orfeu” al Universităţii din Craiova. Au participat, printre alţii, Marcel Sămânţă, Ion Monoran, Adrian Derlea. În scurtul său discurs de primire a laurilor, poetul a evocat o mare mişcare a generaţiei ’80, care a apărut simultan în mai multe centre din ţară, inclusiv la Târgu-Jiu: „Noi, timişorenii, i-am spus mondersilism, voi i-aţi zis columnism” – a precizat laureatul numărul unu al Festivalului. „Generaţia optzecistă nu s-a redus la lunedism, la Cărtărescu şi la Stratan Vişniec… Nicolae Manolescu s-a crezut un fel de lider absolut, din generaţia scriitorilor de 60 de ani – etichetată încă tânără, fiindcă se află încă în plină forţă creatoare, capabilă să mai producă surprize – nu are un lider sau are mai mulţi şi suntem risipiţi care pe cine ştie unde, chiar şi prin Europa, America, Asia, Africa, ori chiar… pe Lumea Cealaltă, negreşit în paradis, căci sufletele poeţilor sunt ingenue până… mor într-un târziu, pierzând bătălia cu Generalul Timp. Mondersilismul s-a născut înainte de… canon şi total diferit de lunedism. Polemizez cu Manolescu pentru că ştiu că mă bazez pe adevăr, pe mai multe de necontestat adevăruri care-s „rezidente” şi la Cluj, şi la Braşov, şi la Târgu-Neamţ, şi la Iaşi, şi la Timişoara, şi la Târgu-Jiu, şi la Craiova, şi la Piteşti, şi la Oradea ş.a.m.d. Puterea scriitorilor care au făcut 60 de ani constă tocmai în această descentrare a marii mişcări postmoderniste, axată pe anticanonic, pe independenţă, pe refuzarea unui model unic (impus abuziv de tandemul Manolescu-Cărtărescu – adaug eu, I.P.B. – n.n.)”
(va urma)