Alte semicercuri pedagogice

644

Două semicercuri ale profesorilor de limba şi literatura română şi-au încheiat actuvutatea metodico-ştiinţifică din acest an şcolar la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu, în ziua de 31 martie şi la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, pe data de 12 mai 2015.

Nu se poate vorbi, desigur, de o prezenţă obligatorie totală a celor chemaţi să contribuie la perfecţionarea vorbirii, citirii şi scrierii în limba maternă. Pentru realizarea acestui deziderat şi obiectiv instructiv-educativ major, ar fi bine să se (re)instituie unitatea, revenindu-se de la (semi)cercuri, la…cerc!
Demn de remarcat este faptul că activităţile metodico-ştiinţifice sunt proiectate şi desfăşurate într-o binefăcătoare tradiţie a spiritului critic, o tradiţie instaurată şi ilustrată de profesoare responsabile, competente, cu doctorate veritabile: Elena Roată, Mihaela Gretuţa Ştefănescu şi Luminiţa Dima.
Programele de activităţi pentru semestrul al doilea din acest an şcolar au fost mai descongestionate, în comparaţie cu cele din primul semestru. Într-un interval de trei ore, incluzând şi primirea şi discuţiile participanţilor, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
I. O lecţie demonstrativă: Creaţia literară şi creaţia cinematografică, proiectată şi realizată de profesoara Amalia Ghiga, cu elevi ai Colegiului „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu; o lecţie deschisă De ce (nu) avem român? Studiu de caz asupra modelelor epice din literatura română interbelică(romanul), cu elevi din clasele a IX-a A şi G, orientaţi şi stimulaţi în dezbatere, prin modalitatea dialogului formativ, de profesoarele Elena Roată şi Cristina Goanţă.
II. Prezentare de carte: Mesaj către tineri: Redescoperiţi literatura! De Alex Ştefănescu, un comentariu exegetic al profesoarei Camelia Piscanu, la Colegiul „Mihai Viteazul” şi Emanciparea privirii, de Eugen Negrici, un comentariu critic al profesoarei Diana Găvan, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Ambele prezentări au fost eseuri despre cărţi eseistice.
III. O comunicare metodico-literară cu titlul Lectură şi cititori a profesoarei Daniela Duţescu de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, comunicare eficientă didactic şi agreabilă stilistic.
IV. Revista presei cultural-literare reprezintă un capitol important pentru orizontul nostru umanistic. De aceea, a fost prezentată în viziune şi stil selectiv, de analiză şi sinteză, comentându-se recenzii, cronici literare şi eseuri critice cu opinii interesante din peisajul publicistic naţional: România literară, Viaţa Românească, Luceafărul de dimineaţă, Ramuri, Tribuna, Orizont, Convorbiri literare, Dilema Veche, Contemporanul. Ideea europeană. În condiţii optime, revista revistelor a fost realizată de profesoarele Doina Niculescu şi Angela Giorgi.
V. Aniversări/Comemorări: la CNTV Târgu-Jiu, 125 de ani de tradiţie şi educaţie, de biografie şi destin, o evocare completă a profesoarei Denisa Chiliban şi Reprezentanţi ai culturii naţionale şi universale, absolvenţi ai CNTV, George Uscătescu şi Petru Dumitriu, consideraţii critice monografice de profesoara Irina Giurgiulescu.
VI. Spectacole cu elevi adolescenţi: o scenetă cu schiţa Justiţie de I. L. Caragiale, moment artistic cu Trupa de teatru a elevilor de la Colegiul din Bumbeşti-Jiu şi succinte şi pertinente comentarii spectaculare despre scriitori şi capodopere din literatura universală oferite, în concurs, de exegeţi şi actori de la CNTV.
La ambele semicercuri s-au evidenţiat deschiderea şi receptivitatea critică la literatura europeană/universală. La Colegiul „Mihai Viteazul”, profesoara Amalia Ghiga a axat lecţia demonstrativă cu elevii pe relaţia capodoperei shakespeariene Romeo şi Julieta cu filmul regizat de Franco Zeffirelli, iar la CNTV profesoarele Elena Roată şi Cristina Goanţă cu iniţiat şi stimulat elevii în mod strălucit într-un studiu de caz despre romanul nostru situând această specie literară proteică în context european/universal, cu observaţii şi opinii critice sincroniste, verosimile, nicidecum protocroniste, patriot-naţionaliste.
Putem afirma, în mod judicios, că întreaga activitate metodico-ştiinţifică a semicercurilor noastre pedagogice a purtat amprenta sincronismului interbelic şi a revizuirilor critice, verosimile, lovinesciene. În acest sens, apreciem şi evidenţiem concursul cu tema Cartea gata să te iubească organizat de CNTV în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” în zilele de 20,21,22 şi 23 aprilie a.c, la care au participat 73 de elevi cu acele scurte spectacole inspirate de capodopere ale clasicilor literaturii universale, de la Renaştere(Shaskpeare şi Cervantes) până la contemporaneitatea secolului XX(Cehov, Kafka, Celine, Bulgakov).
Aşadar, o primăvară cu adevărat literară!
Ion Trancău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.