Centrul de Agrement Săcelu îşi deschide porţile pentru sute de turişti

943

Peste fix o lună de zile, Centrul de Agrement Săcelu va avea parte de primii elevi veniţi în tabără. Nu mai puţin de 11 serii de turişti vor veni în acest sezon de vară la Săcelu, în spaţiul administrat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj.

Aproximativ 550 de elevi din mai multe judeţe ale ţării sunt aşteptaţi în această vară în Tabăra de la Săcelu. “Odată cu vacanţa de vară e cunoscut faptul că şi copiii încep să îşi petreacă timpul liber în centrele de agrement din ţară. Şi la Săcelu o să avem în acest an în cele 11 serii programate, un grad de ocupare de peste 80%. Seriile sunt de câte 50 de locuri. În cadrul acestor serii avem şi plăcerea de a organiza Tabăra Naţională de Dans pe care am câştigat-o în urma unei licitaţii de proiecte ce a avut loc la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului. Sperăm din tot sufletul ca perioada pe care o vor petrece tinerii la noi în centrul de agrement să fie una care să-i facă să revină ulterior în Gorj, ca turişti”, a declarat Horaţiu Gorun, director DJST Gorj.
Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, printre cei care vor veni în Centrul de Agrement de la Săcelu se numără elevi din Galaţi, Călăraşi, Bucureşti, Craiova şi Constanţa: “Prima serie o aşteptăm începând cu 29 iunie. Solicitările deocamdată le avem cam de la judeţele care ne vizitează anual, Călăraşi, Galaţi, Constanţa, avem de la Craiova, avem de la Bucureşti o solicitare şi aşteptăm să vedem dacă se concretizează o solicitare de la Oradea şi una de la Bacău. Deocamdată nu sunt încheiate contracte pentru acestea două. Tarifele sunt aceleaşi de doi ani de zile, iar scopul nostru este acela de a avea un grad de ocupare foarte bun şi nu vrem să afectăm nici buzunarul tinerilor”.

tabara65 de lei/zi – pensiune completă
Şi în acest an, tarifele practicate la Centrul de Agrement Săcelu vor rămâne aceleaşi ca în ultimii doi ani. Astfel, părinţii vor achita pentru copiii lor doar 65 de lei pe zi, costurile incluzând pensiune completă, cu masă şi cazare.
Centrul de Agrement Săcelu are o capacitate de 50 de locuri/serie, în camere de cinci locuri şi grupuri sanitare proprii, televizoare racordate la cablu în fiecare cameră. Centrul dispune de bloc alimentar modern, sală de mese cu 200 de locuri, parc de joacă, terasă acoperită cu 30 de locuri, acces la internet. La sfârşitul fiecărei serii de tabără se va efectua o evaluare a activităţilor desfăşurate, precum şi sondaje pentru cunoaşterea preferinţelor turistice ale elevilor, tinerilor şi cadrelor didactice care să stea la baza elaborării programelor turistice pentru anul următor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.