Investiţii şi reparaţii pentru Teatrul “Elvira Godeanu”

621

Vara aceasta vine cu noutăţi în structura Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu. Nu este vorba nicidecum de schimbări de conducere ori de personal, ci doar de înfăţişare a clădirii, care va intra într-un amplu proces de reparaţii şi igienizări. Membrii Consiliului Local Târgu-Jiu au aprobat în şedinţa de ieri indicatorii tehnico-economici pentru supraetajarea corpului B al clădirii teatrului şi pentru reparaţii exterioare. “La ora actuală se lucrează la proiect; vrem ca în această vară să facem câteva reparaţii şi igienizări pe interior, pe exterior, dar mai mult pe exterior pentru că pe interior chiar s-au făcut. Pe exterior a început tencuiala să cadă, sunt probleme la acoperiş astfel că se impun aceste măsuri de reparaţii şi igienizări”, a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Câciumaru.
Potrivit hotărârii aprobate, ieri, în şedinţa de CL, valoarea totală a lucrărilor ce vor fi efectuate la Teatrul “Elvira Godeanu” este de 732.368 de lei, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii acestora. Investiţia va consta în supraetajarea corpului B cu circa 100 de metri pătraţi, în acest proiect fiind inclusă şi montarea unei scări de acces vertical, amenajarea a două cabine pentru actori şi a unei săli de lectură. Cea de-a doua parte a investiţiei de la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” va consta în lucrări de reparaţii la corpul A şi la turnul de scenă: reparaţii placaje travertin faţadă, şlefuire şi chituire placaj travertin faţade, reparaţii tencuieli exterioare, refacere vopsitorii exterioare, reparaţii aticuri, montat grile parazăpezi, reparaţii tâmplărie exterioară, refacere instalaţie electrică decorativă, refacere hidroizolaţie, înlocuirea podelei scenei şi tratarea corespunzătoare, reparaţii mecanică de scenă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.