Elevii de clasa a II-a, în febra evaluărilor

526

La începutul acestei săptămâni s-a dat startul evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Primii testaţi sunt elevii de clasa a II-a, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă şi testarea elevilor de clasa a IV-a. Elevii de clasa VI-a vor fi evaluaţi la începutul lunii iunie.

Luni şi marţi, elevii de clasa a II-a din toată ţara au fost testaţi la Limba română, scris şi citit. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Georgeta Popescu, luni, la nivelul judeţului nostru, la aceste testări au participat 2292 de elevi din cei 2392 înscrişi, iar 20 dintre aceştia au primit subiecte adaptate. Evaluarea elevilor de clasa a II-a va continua, astăzi, cu testul la Matematică, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă şi testarea elevilor de clasa a IV-a; în perioada 26 – 28 mai, acestora le vor fi evaluate cunoştinţele la Limba română, Matematică şi Limba maternă. Ultimii evaluaţi vor fi elevii de clasa a VI-a. Pe 2 iunie aceştia vor susţine testul la Limbă şi comunicare, iar pe 3 iunie pe cel la Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Testele la care au răspuns copiii vor fi evaluate în şcoală, de către profesorii din unitatea respectivă. Fiecare test de la clasele a II-a şi a IV-a va fi evaluat de către doi profesori, dintre care unul este învăţătorul de la clasă. La clasele a VI-a, testele de „Limbă şi comunicare” sunt evaluate de echipe formate din doi profesori – unul cu specialitatea Limba şi literatura română şi celălalt cu specialitatea Limba modernă. Tot la clasele a VI-a, testele de „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice, unul cu specialitatea Matematică, al doilea cu specialitatea Fizică, iar al treilea cu specialitatea Biologie. Ca şi anul trecut, rezultatele acestor evaluări nu vor fi făcute publice şi nici nu vor fi trecute în catalog, însă vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, şi informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestora asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.