Quilling, arta ca nouă disciplină din clasa învăţătoarei Simona Iancu

1037

Quillingul, arta veche de rulare a hârtiei, menţionată în secolul al XVII-lea în China, şi dezvoltată ulterior în Franţa, pasionează, de anul trecut, şi un cadru didactic de la Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu. Simona Iancu nu numai că a învăţat singură tainele quillingului, ci a împărtăşit aceeaşi pasiune şi elevilor proprii. Cadrul didactic a reuşit astfel, în mai puţin de un an de zile, să realizeze bijuterii de o mare frumuseţe şi de o fineţe deosebită, dar şi tablouri quilling de mari dimensiuni.

quilling (1)“Am început să lucrez de la sfârşitul lui august, anul trecut, când, în concediu fiind, acasă, mă plictiseam şi îmi era dor de copii. Am descoperit însă pe YouTube qullingul, am încercat să văd dacă sunt în stare să lucrez şi încet, încet am început să învăţ, de acolo, secrete mai mari şi mai mici, şi mi-am procurat imediat şi materiale necesare. Mi-am cumpărat astfel hârtie, ace şi am început să realizez bijuterii şi tablouri. Am făcut şi o expoziţie. Colegii mei de la şcoală mi-au văzut lucrările şi le-au cumpărat, dar am şi multe alte comenzi de bijuterii pe internet. Aşa au văzut şi elevii mei care m-au întrebat cine realizează aceste lucrări, când le-am spus că eu au dorit şi ei să înveţe quilling”, a explicat Simona Iancu, învăţător la Liceul de Arte din municipiu.
quilling (3)La cererea elevilor, cadrul didactic a folosit o parte din ora de desen a şcolarilor pentru a-i învăţa pe elevi quilling, ajutându-i pe cei mici şi cu materialele necesare. “Am făcut cu ei felicitări de sărbătorile de iarnă, am realizat şi o expoziţie cu lucrările lor făcute de 8 Martie, o parte au ajuns şi la mame fiind date de copii. Acum lucrăm la nişte compoziţii de vară”, a completat cadrul didactic.

quilling (4)Ora care trece cel mai repede
Elevii Simonei Iancu sunt cei mai încântaţi de ce au învăţat să realizeze din hârtie şi spun că ora în care fac quilling trece cel mai repede.
“Îmi doresc o lucrare colectivă, una în care toţi colegii mei să-şi pună amprenta”, spune unul dintre cei mai buni elevi din clasa Simonei Iancu, explicând că nu i se pare deloc greu să ruleze hârtia colorată, deoarece a beneficiat de indicaţiile preţioase ale învăţătoarei sale. “Doamna ne-a arătat pas cu pas. Am învăţat astfel quillingul şi îmi place foarte mult”, a spus şi o altă elevă la fel de bună la învăţătură.

quilling (5)O lucrare deosebită!
Cadrul didactic de la Liceul de Arte din Târgu-Jiu susţine că nu se va opri aici cu quillingul, dorind să realizeze o compoziţie deosebită la care se gândeşte de ceva vreme. De altfel lucrările cadrului didactic nu se află expuse doar pe pereţii clasei sale, ci şi pe cei din secretariatul şcolii.
quilling (2)Liceul de Arte din Târgu-Jiu este cunoscut pentru rezultatele deosebite ale elevilor la disciplinele învăţate aici, rezultatele fiind demonstrate la nenumăratele olimpiade şcolare la care elevii au participat.
A.Stoica

quilling (6)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.