Mihai Roman a punctat din nou pentru Pandurii după o pauză de două etape, vârful echipei gorjene ajungând acum la 13 reușite în actuala stagiune.
Jucătorul care deja deține recordul de goluri marcate pentru echipa gorjeană într-un singur sezon, Mihai Roman, ar putea ca în cele trei etape rămase de disputat să realizeze o performanță notabilă atât pentru el, cât și pentru clubul gorjean, cucerirea titlului de golgheter. Cu două goluri în plus față de atacantul gorjenilor, Tade conduce acum clasamentul golgheterilor din Liga 1, iar fundașul Viitorului, Mitrea, este pe locul doi, cu 14 reușite. Pentru a fi cel mai bun marcator al Ligii 1, Roman trebuie să înscrie mai mult de două goluri în partidele rămase de disputat contra celor de la FC Botoșani, CSMS Iași și Rapid, asta în condițiile în care contracandidații săi nu vor mai înscrie. În ciuda acestor calcule făcute de suporterii pandurilor, Mihai Roman spune că mai importante decât orice au fost cele trei puncte obținute în meciul cu FC Brașov: “Ne-am pus toate speranțele în acest meci. Aveam nevoie de trei puncte ca să scăpăm de emoțiile retrogradării. Dacă nu câștigam, eram iar în hora retrogradării. Cred că dacă mai scoatem un punct din meciurile rămase, scăpăm de tot de emoțiile retrogradării. Nu mă gândesc la titlul de golgheter, vreau să-mi fac datoria, să-mi ajut echipa. Pe urmă vom vedea dacă voi reuşi să devin golgheterul României”, a declarat Mihai Roman, atacantul celor de la Pandurii.
Cristi Constantinescu