Un alt dosar penal pentru nerespectarea regimului produselor de protecţia plantelor a fost întocmit de poliţiştii gorjeni. De această dată vizat este un bărbat din Vâlcea.
În cursul zilei de 27 aprilie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Gorj, împreună cu poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bâlteni au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Rîmnicu Vâlcea, care a comercializat fără drept produse de protecţia plantelor. De asemenea, poliţiştii au constatat că produsele respective nu erau depozitate corespunzător, existând situaţii generatoare de risc, atât pentru mediu, cât şi pentru sănătatea populaţiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului produselor de protecţia plantelor.
R.L.