Balonarea şi cauzele apariţiei ei

670
balonareExistă vreo singură persoană căreia să-i fie total necunoscută senzaţia de abdomen greu sau umflat? Dar durerile care însoţesc uneori această senzaţie? Balonarea reprezintă acea problemă jenantă cu care multe dintre noi se confruntă şi căreia nu-i putem nega senzaţiile de disconfort fizic create şi indispoziţiile psihice cărora dă naştere.

Alimentaţia excesivă, greşită sau slabă din punct de vedere calitativ, constipaţia, anumite afecţiuni ale intestinelor, o aerofagie ridicată (înghiţirea unei cantităţi mari de aer), un nivel crescut de stres, toate acestea la un loc şi altele în plus sunt cauze ale apariţiei balonării. Ceea ce trebuie tu să ştii este faptul că, mai mult decât în cazul altor afecţiuni, tratamentele naturiste, infuziile, decocturile sau ceaiurile de plante, au sorţi mari de izbândă şi de tratare a balonării. În cazul în care te confrunţi cu această problemă, iată câteva modalităţi prin care îţi poţi aminti de balonare ca de un vis urât:

Întotdeauna este mai uşor să previi decât să tratezi, aşa că ar trebui să fii foarte atentă şi pretenţioasă cu dieta ta. Asigură-te că excluzi din ea alimente care favorizează instalarea senzaţiei de balonare precum ceapă, varză, conopidă, fasole, produse alimentare pe bază de cofeină, prăjeli sau alimente tip fast-food. Renunţă la băuturile carbogazoase (chiar şi la apa minerală acidulată) în favoarea celor decarbogazificate sau a apei plate.
Fructele şi legumele ar trebui să nu lipsească nici ele din alimentaţia ta, însă optează pentru cele mai puţin acide, mai puţin dulci şi conţinând o cantitate semnificativă de fibre. Iaurtul, brânza, orezul, carne de pui sau de peşte, acestea sunt alimente al căror consum nu conduce la balonare. De asemenea, fructele proaspete nu trebuie consumate imediat după masă, ci la un interval de câteva ore căci fructele cauzează aer în tractul gastrointestinal. Alimentele trebuie combinate eficient şi din punct de vedere al temperaturii. Evită neapărat să consumi alimente reci alături de alimente calde sau fructe laolaltă cu legume. În timpul mesei graba strică treaba, iar alimentele trebuie mestecate încet şi bine, evitând inhalarea aerului.
Deoarece stresul cauzează balonarea, stresul trebuie înlăturat. Prin urmare, exerciţiile de yoga şi respiraţii, exerciţiile de gimnastică a abdomenului, masajele, duşurile de relaxare a regiunii abdominale sunt metode excelente de relaxare, de îndepărtare a stresului şi de combatere a balonării.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here