Peste 800 de gorjeni au solicitat carduri profesionale europene

490

Cardurile profesionale europene sunt la mare căutare printre şomerii gorjeni înregistraţi în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Peste 800 de persoane din judeţ au solicitat eliberarea unui astfel de card, majoritatea fiind convinşi că le vor servi în 2015 atât pentru facilitarea încadrării pe piaţa muncii locale, cât şi în statele Uniunii Europene.

Eliberarea cardurilor profesionale europene a început încă din august 2013 ca urmare a derulării proiectului “Cardul profesional european – soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă”, proiect strategic, la nivel naţional, ce a vizat modernizarea Serviciului Public de Ocupare prin introducerea unui sistem informatic complex, ce are la bază cardul ca şi instrument de autentificare. Fiind destul de informaţi cu privire la importanţa şi facilitatea deţinerii unui astfel de card, 857 de gorjeni au solicitat eliberarea acestora pe parcursul anului trecut.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi cele ce sunt înregistrate deja în evidenţele Agenției Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pot intra în posesia cardului profesional european prezentându-se la sediul instituţiei. Cardurile se emit gratuit și sunt înmânate persoanelor în căutarea unui loc de muncă imediat după înregistrarea în sistem.

Beneficii pentru şomeri şi angajatori
Potrivit Corinei Văduva, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj, anul trecut, au fost eliberate 857 de carduri profesionale europene persoanelor înregistrate în baza de date a instituţiei judeţene. Pe cardul profesional este stocat CV-ul candidatului în format Europass, care conţine: nume, prenume, adresă fizică şi virtuală, naţionalitate, data naşterii, sexul şi ultimul loc de muncă al deţinătorului. În sistemul cardului sunt stocate informaţii despre locurile de muncă ale candidatului şi ocupaţia sa. În afara CV-ului, pe cipul cardului mai apar inscripţionate toate informaţiile personale relevante despre candidat, de la CNP, seria şi numărul cărţii de identitate şi pînă la adresa fizică a şomerului. Toate aceste informaţii sunt transferate din dosarul fizic al şomerului, pe cardul său, de către agentul de ocupare din cadrul AJOFM.
Candidaţii mai pot accesa şi completa următoarele secţiuni în sistemul cardului profesional european: educaţie, limbi cunoscute, aptitudini şi competenţe sociale, tehnice, organizatorice, de operare PC, permis de conducere. Posesorul cardului poate vedea în sistem doar informaţiile personale şi profesionale enumerate mai sus, precum şi ofertele de angajare trimise de agenţia de ocupare unde acesta se află în evidenţă, care corespund profilului său profesional.
Conform reprezentanţilor AJOFM, prin intermediul acestor carduri, beneficii au şi angajatorii şi formatorii. Printre acestea se numără: posibilitatea promovării locurilor de muncă vacante către persoanele cu profilul adecvat; posibilitatea promovării locurilor de muncă şi în cazul sediilor de lucru, nu numai la nivelul sediului principal, cu posibilitatea gestionării acestor informaţii în sistem, astfel încât să existe informaţii primare pentru determinarea plăţilor în cazul în care şomerul acceptă un loc de muncă în altă localitate decât cea în care locuieşte la momentul înregistrării în sistem ca şomer; posibilitatea promovării cursurilor de formare disponibile; acces rapid la informaţiile publice ale unui deţinător de card; posibilitatea confirmării ocupării unui loc de muncă, astfel încât să se închidă circuitul informaţional cu privire la ofertele disponibile pe piaţa muncii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.