Ca de fiecare dată, după vacanţă se verifică starea de sănătate a elevilor. La nivelul judeţului Gorj, medicii şcolari şi cei de familie au demarat, încă de la începutul acestei săptămâni, triajul epidemiologic la preşcolari şi şcolari.
În această perioadă, medicii verifică fiecare elev în parte, pentru a constata dacă suferă de vreo boală sau dacă au păduchi. În cazul în care vor fi descoperite boli contagioase, se va lua legătura cu părinţii, pentru ca elevii să primească tratament adecvat de la medicul de familie. „Se verifică starea de sănătate a şcolarilor. Copiii sunt verificaţi la nivelul tegumentelor, a mucoaselor, pentru depistarea roşului în gât, dacă au paraziţi, dacă sunt răciţi. Acolo unde vor fi depistate probleme, copiii vor fi retraşi din colectivitate, pentru ca medicul de familie să le prescrie tratament specific. Aceştia se vor putea întoarce în colectivitate abia după ce se vor trata”, susţin reprezentanţii DSP Gorj.
Triajul epidemiologic se încheie săptămâna viitoare. Medicii şcolari şi cei de familie trebuie să raporteze situaţia la DSP. Astfel de triaje se fac după fiecare vacanţă şcolară.
M.S.