Prunele (Prunus Domestica) sunt înrudite biologic cu piersicile, nectarinele şi migdalele şi sunt specia cea mai variată din categoria fructelor, existând în prezent peste 2000 de specii diferite cunoscute ale acestui fruct zemos. Ajunse la maturitate toamna, în Europa, prunele fac deliciul celor obişnuiţi cu deserturile consistente (gem, dulceaţă, prăjituri), dar sunt foarte cunoscute din punct de vedere social în România şi în Serbia pentru faptul că se obţine din ele ţuica, băutura alcolică tradiţională a celor două ţări vecine.
Proprietăţile de bază
Vitamina C (o prună asigură 10% din necesarul zilnic), vitamina A (sub formă de beta-caroten), fibrele, vitamina B2 (riboflavina) şi potasiul sunt cei mai importanţi nutrienţi ai acestui fruct, cei care includ pruna pe lista alimentelor sănătoase.
Atât pruna proaspătă, cât şi cea uscată au fost intens studiate de specialişti, care au descoperit că cele două variante ale acestui fruct conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând unii radicali liberi care atacă celulele umane. La fel, aceşti fenoli puternici protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.
Un alt avantaj al consumului de prune şi de prune uscate îl reprezintă faptul că acestea sporesc prin vitamina C prezentă capacitatea organismului de a mări absorbţia fierului din diferite surse. Prunele au mari proprietăţi energizante, în special graţie conţinutului natural de zaharuri. În fine, prunele mai sunt lăudate pentru că pot alunga oboseala sau senzaţia de stres, dar şi pentru că sunt un aliat de nădejde al majorităţii funcţiilor intestinale.
Atenţie: persoanele suferinde cu rinichii sau cu fierea trebuie să evite consumul regulat de prune, în detrimentul unuia atent controlat, iar persoanele diabetice trebuie să evite aproape în totalitate consumul prunelor.
INEDIT DESPRE PRUNE
Avem un motiv de mândrie: potrivit ultimelor date oficiale, pe anul 2007, România este al patrulea mare producător mondial de prune;
Există două mari tipuri de prune comercializate pe plan mondial: europene (se coc toamna) şi japoneze (ajung la maturitate în lunile iunie – august). Cele europene au aproximativ 2000 de ani vechime, provin din regiunea Mării Caspice şi au fost introduse în Statele Unite în secolul 17, în timp ce cele japoneze (care provin din China, dar şi-au căpătat acest nume graţie ţării în care au fost cultivate apoi pe teritorii extinse) au aproximativ 1500 de ani vechime.
CONCLUZIE: Prunele (dar şi sucul natural obţinut din prune) mai sunt cunoscute şi pentru proprietăţile diuretice (graţie în special celulozei) şi pentru faptul că au capacitatea de a regla admirabil tranzitul intestinal în special pe timp de noapte, atunci când organsimul îşi pune în ordine funcţiile. Considerate în lumea gastronomică drept “fructele după care nu te dai în vânt”, prunele merită mai multă atenţie graţie proprietăţilor curative importante.
Cristina RĂSCOL
