Pensii de urmaş pentru peste 11 mii de gorjeni

528

La nivelul judeţului nostru există în plată în prezent nu mai puţin de 11.584 de persoane care încasează pensie de urmaş. Pensia de urmaş este reglementată în cadrul Legii pensiilor publice nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 852/2010.

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Banii pe care îi primesc urmaşii de la stat se calculează în funcţie de vârsta, de anii de căsnicie sau de existenţa unui grad de handicap, iar soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea pensiei de urmaş poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie. În ceea ce priveşte copiii, aceştia pot beneficia de pensie de urmaş dacă au până în 16 ani sau dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ, până la terminarea acestora, fără a depăşi însă vârsta de 26 de ani.

439 lei, pensia minimă
“În noiembrie, aveam în plată un număr de 11.584 de persoane care primesc pensie de urmaş.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: 50% pentru un singur urmaş; 75% pentru doi urmaşi; 100% pentru trei sau mai mulţi urmaşi. Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş, calculate după fiecare părinte. La ora actuală, în Gorj, valoarea medie a unui pensii de urmaş este de 439 de lei”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj.

O serie de acte pentru solicitare
Pensia de urmaş se acordă din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător era pensionar, la data decesului; de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar, la data decesului; de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susţinătorului.
Actele necesare pentru obţinerea pensiei de urmaş sunt următoarele: cerere pentru înscrierea la pensie de urmaş; actele de stare civilă ale solicitanţilor; decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); adeverinţa de studii (elev sau student); cauza decesului (cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului.
Pentru cazurile în care susţinătorul decedat nu avea calitatea de pensionar sunt necesare şi: carnetul de muncă (original şi copie); alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; livretul militar (original şi copie); diplomă de studii (original şi copie) şi/sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora; adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.