Profesorul agresor din Roşia de Amaradia, cercetat şi de IŞJ

496

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj îl cercetează, alături de poliţişti, pe dascălul de la liceul din Roşia de Amaradia care a fost acuzat de un elev de 16 ani de la această unitate de învăţământ că l-ar fi agresat. Elevul a fost cel care a reclamat incidentul care s-ar fi petrecut în sala de curs, asta la Poliţia Roşia de Amaradia. Poliţiştii i-au deschis lui Nicolae Dragomir dosar penal pentru purtare abuzivă, în paralel cazul fiind anchetat şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj. Ieri, inspectorul de zonă s-a deplasat la Roşia de Amaradia pentru a stabili ce s-a întâmplat la liceul din localitate. Conducerea şcolii i-a luat însă apărarea dascălului, învinuindu-l pe elev că a încercat să-i însceneze totul profesorului său. “Elevul are probleme de comportament. Părinţii au declarat că nu mai pot să aibă nicio influenţă asupra lui. Băiatul glumeşte, dar o face pe imaginea oamenilor, pe imaginea şcolii. Face ce vrea şi acum înscenarea asta că l-a agresat inginerul Nicolae Dragomir, care are 55 de ani, şi atâta experienţă. Nu avea cum omul acesta să îşi piardă cumpătul. El spune că în timpul orei a fost agresat. Fără să ştie nimeni, în pauză s-a dus la Poliţie. Până la urmă nu s-a adeverit”, a declarat Cristinel Faităr, directorul liceului din localitate.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.