Cântecul şi jocul
Din cele mai vechi timpuri activitatea oamenilor a fost însoţită de momente de destindere, de cântec, joc şi voie bună la sărbătorile religioase din timpul anului, la evenimente importante din viaţa de familie.
Omul a cântat folosind: vocea, frunza, instrumente muzicale simple (fluierul), cât şi clarinetul, vioara, toba, basul, etc. Au existat soliste care au cântat la diferite evenimente ale satului: clacă, furcă, etc. Una dintre ele – Victoria Cocină (Negrea), în vârstă de 90 de ani, îşi mai aduce şi acum aminte cântecele auzite la bunica ei: Marina Stanciu, căsătorită cu Gică Argint la Baia de Aramă care au cântat în această zonă dar şi la Ansambul Artistic din oraşul Motru; Elvira Cocină a cântat la echipa artistică a Căminului Cultural Pocruia şi Tismana şi altele.
La instrumente muzicale au cântat: Zănia lui Vintilă la cava, Dunitru Tomoiu la fluier, Matei Cocină (Şchiopul) la clarinet (claranetă), Nicolae Popescu (Corneci) la vioară. De multe ori au cântat la clăci ori au ieşit seara la drum pentru a cânta tineretului căruia îi plăcea să joace. Mulţi tineri au învăţat să joace în aceste seri.
Lăutari vestiţi au fost în Tismana, satul vecin, cu legături strânse de-a lungul secolelor, ambele făcând parte din domeniul Mănăstirii Tismana. Au cântat în Tismana, în împrejurimi cât şi în Bucureşti, dar şi în Pocruia.
Cei în vârstă îşi aduc aminte de Ion Pleşa (Rugină 1882-1947) şi Grigore Murgu. Despre aceştia, Ion Manafu (n-1920), care a cântat, mai târziu, cu ei la vioară şi contrabas îmi spunea în vara anului 2001: „Au fost lăutari mari, lui Rugină nu i-a trebuit cântăreaţă, cânta foarte bine şi cu vocea. Erau chemaţi de Grigoraş Dinicu să cânte la zilele onomastice, erau chemaţi să cânte şi la rege.”
Un rapsod talentat a fost şi Petre Geagu Cătănoiu (Titulescu, născut 21 aprilie 1903), vestitul baladist care a cântat cu taraful Rugină-Murgu în Bucureşti, apreciat de Maria Tănasie şi Maria Lătăreţu, care au cules cântece de la el, cântând şi împreună la Bucureşti şi la Taraful Gorjului. Dintre balade amintesc: „Gheorghe Haiducul”, „Zbangă”, „Ghiţă Cătănuţă”, „Ce faci moşule-n grădină?”. A cântat şi la instrumente netradiţonale: oala de pământ, degetul pus pe buze, imita politicieni când citeau ziarul.
Au existat şi alte tarafuri care au cântat ocazional şi în Pocruia la nunţi şi botezuri, dar cel mai important a fost a lui Ion Buzner (Moşu 1912-1976), care a cântat câteva decenii în Pocruia, a fost lăutarul Pocruiei. A avut în componenţă pe solista vocală Maria Inoiu (Mariţa 1927-1986), Petre Buzner (1904-1981), viorist şi solist vocal, frate cu Ion (Moşu), Ion Buzner (Niţă a lui Căpeţ (1988-1968)), Ion Enoiu (Noane), Georgică Gh. Buzner (n.1923), basist Mihai Buzner (Mişu 1920-1943), viorist, Nicolae Geagu (1927-1997), basist şi Victoriţa Toacă (n.1944) cea care a cântat pentru prima dată la acordeon, în Tismana.
Costel Buzner (1935-1992), viorist, a cântat ca primaş, cu o mică orchestră, la activităţile Căminului Cultural Pocruia în perioada 1960-1962. A cântat şi la Ansamblul Artistic Motru, împreună cu Gică Argint şi Marina Argint originară din Pocruia. Aceşti lăutari erau prezenţi la hora satului, botezuri, nunţi dar şi la sărbătorile religioase: la Sfintele Paşti, Crăciun, praznicele de cununie, etc.
La nunţi se tocmeau din vreme şi începeau programul sâmbăta după amiază, seara era „Steagul”, a doua zi conduceau mireasa la apă, cununia religioasă, o plimbare până la Mănăstirea Tismana, primirea la casa miresei, primirea la casa ginerului de către soacră, masa mare cu mâncăruri tradiţionale şi muzică până seara târziu când îi înlocuiau la masă cuscrii veniţi de la mireasă. A doua zi, după amiază, cântau la cuscrii băiatului până seara târziu când se distrau şi alergătorii şi cu asta se încheia ceremonialul nunţii. Aşa s-a desfăşurat şi nunta mea din 20 mai 1956, unde a cântat banda lui Ion Buzner (Moşu) şi adus separat Petre Geagu Cătănoiu care şi-a desfăşurat programul lui de cântece. În timpul anului ne vizitau la sărbătorile religioase, praznice, spuneau ei, „pentru a ne face câte-o cântare”.
Una din multele vizite făcute, înregistrată pe casetă, a fost cea din 6 aprilie 1980 a unei mici orchestre formată din lăutari în vârstă condusă de Victor Lulea de 79 ani, lăutar vestit în tinereţe.
Au cântat: „M-am însurat de mic” – Victor Lulea, “Oflină Petrică, “Săracă Copilărie” – Marioara şi “de când sunt pe lumea asta, nu m-a păcălit nevasta” – Ion Lala. Aceste cântece i-au încântat pe musafiri, care au ieşit la horă în curte, pentru a-şi arăta măiestria la hora de mână şi sârbă.
Ce frumoase erau horele…! Venea (Moşu) cu lăutarii: lui în „Sălci”, se începea cu „Hora Primăverii”, era prima horă neplătită a îndemna băieţii şi fetele să joace. Urmau horele plătite. Începeau cu hora de mână (Boereasca), cei doi băieţi, unul înainte şi altul în urmă, la jumătatea timpului se schimbau.
După câteva ocoluri chemau fetele îndrăgite şi numai după aceea, cei din horă, chemau sau veneau fetele nechemate lângă băieţii liberi. Se făcea o horă mare în care se prindeau şi perechiile de vârstă mijlocie. Cei în vârstă priveau de pe margine fetele, băieţii şi nepoţii, dar şi copiii mai măricei care se jucau prin horă şi pe marginea ei. La jumătatea timpului, odată cu schimbul băieţilor se schimbă şi hora în sârbă, uneori în horă în două parţi. Fetele şi nevestele tinere căutau să se îmbrace în ce aveau mai frumos din costumele ce le-am moştenit de la părinţi sau făcute de Sfintele Paşti, cămăşi cusute frumos, veste gorjeneşti, iar pentru sărbătorile de iarnă haine mai groase, scurte sau lungi, din diferite forme, bătută la privă, ornate cu găitane, iar mai târziu, când s-a înfiinţat Cooperativa “Arta Casnică” Tismana, locul unde l-a luat postavul obţinut la diferite fabrici din ţară (aba de Azuga). Din păcate, aceste hore frumoase, de duminica, au dispărut, se mai joacă la nunţi şi botezuri, cât şi în ziua de Sfintele Paşti – “Hora de pomană” – dată pentru cei care au trecut prea devreme în lumea umbrelor. Tinerii au înlocuit aceste hore cu discoteca, unele dansează noaptea până dimineaţa la cele două discoteci. Sunt folosite mijloace moderne, cu lumină redusă şi uneori cu mişcări şi vestimentaţie indecente.
Lăutarii s-au împuţinat şi ei, copiii au mers la şcoli, s-au calificat în diferite profesii şi s-au lăsat de această meserie a părinţilor şi bunicilor lor. În prezent, mai importantă este banda lui Cristi Geagu, care mai cântă din repertoriul tatălui său, Cristi, cât şi a bunicului, Petre Geagu Cataroiu. Acesta mai cântă sporadic şi în satul Pocruia. Locul acestor muzicanţi l-au luat orchestrele electronice existente şi în Pocruia. Una din aceste este “Favorit”, care are componenţi pe Victoraş Văcărescu, clape si solist, Marina Nistor solistă, Nicu Nistor – clape, Benone Gruiescu – orgă şi Victor Dodenciu percuţie.
Note bibliografice:
1)Doina Isfănoni, Paula Popoiu, Costumul românesc de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional al satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, decembrie 2007.
2)La Pocruia, terenul rezervat culturii imnului şi cânepii, era în apropiera bisericii din Vâneaţă – “La ogoare”
3)Mici lacuri amenajate pe marginea râurilor pentru degradarea părţii lemnoase a tulpinii.
4)Meliţa este o unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinele pentru a alege fuiorul.
5)Urzoiul este o unealtă de lemn cu ajutorul căreia se pregăteşte urzeala pentru ţesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război.
6)Costumul schileresc creat de moşnenii gorjeni la începutul sec. XX, prin aplicarea de brănaşi şi găitane negre de mătase pe fondul alb al hainelor de divine sau “aba de Azuga”, cu motive specifice: „melcul”, „şarpele”, „lancia”, „botul de broască”, etc, a devenit ulterior simbol vestimentar al tuturor oltenilor.
Prof. Gh. Călescu, Pocruia, oraşul Tismana, jud. Gorj
