S-a născut la 24 ianuarie 1960 în localitatea Raci, comuna Negomir. Absolvent al Liceului CFR din Craiova, a frecventat Cenaclul „Columna”, în anii ‘80. Poet de neîndoios talent, Marcel Bărbulescu este un personaj descins parcă din William Faulkner şi Louis Ferdinand Celine!
A fost pe rând: profesor suplinitor, bibliotecar comunal, consilier comunal şi viceprimar. În prezent, el este un mic fermier şi tată a trei copii.
LAZĂR POPESCU
Poem început şi terminat seara
(Gesturi desprinse dintr-o oglindă)
În umbra frunţii tale, ca un păianjen furişat
îţi aminteşti de trenul acela
ce te deranja în fiecare seară.
El nu mai merge pe acele drumuri ruginite,
Te priveşte de la marginea pădurii în această după-amiază
fără nume în calendar.
Îmi spuneai că ai primit o scrisoare albă
şi fluturii îşi ridică o aripă
în această iarnă ce tace.
O! Această tăcere dureroasă!
Fiicelor mele Gabriela şi Ionela
I.
Ziua aceasta ca un pumn de superlative
Cărat peste umerii tăi semeţi –
Pur şi simplu o curgere.
II.
În treacăt verbul atinse pădurea
Ca făptura unui cântec pierdut de orchestră.
Dirijorul va cânta o dată acest cântec.
Nu se mai poate în toarce pe scenă niciodată
Este târziu.
III.
Vântul cu pale obosite
Ostenit căutându-ne.
IV.
Spargerea oglinzii-neglijenţă?
Semn al nenorocirii?
NU.
Era ultima ei dorinţă
Să poarte cercei din cioburi de oglindă.
La îndemnul unui vechi prieten
I.Clopotarul bate clopotul
Nu îl doare
Bing-bang.
Bisericuţa de lemn îşi piaptănă părul
Învelit în metanii.
II. Un soare în apus
Nu poate să coboare mai prejos de rănile mele.
Ce târziu este amurgul, înălţându-se
Într-o noapte fără cuvinte!
III. Să cauţi pe coline ramuri de măceşi
E ca şi cum te-ai smulge din degetele tale
încă sub ploaia unei toamne
ce se lasă pe sub dealul acesta.
Amintiri prin ploaie,începând din această seară
În adâncul irişilor tăi
Au rămas doar rămăşiţele unui ban vechi,
Un colţ din inima mea,
Un cuvânt ce încă mai şchioapătă,
Cântecul unei cucuvele bătrâne.
Îşi mai aminteşti? Eram încă foarte bătrâni
deşi pe atunci se putea asculta
fanfara cu sufletul.
Poate că bântuie o amintire prin ploaie
Să înconjoare marile sărbători de iarnă
Şi să ne silească să nu mai părăsim pe nimeni.
De obicei tu nu spuneai când pleci la mănăstire,
Te întorceai tot mai însingurat, în urma ta plutind
plânsul unui stol de vrăbii.
În toate nopţile de iarnă cântecul fetei de la ţară
răneşte umbra păsării:
O pasăre mică fugind de soarele zilei
Şi de cuvântul spus de dimineaţă de bătrânul preot.
Ehei! Bătrâne, rămăşiţele din ochii tăi
cresc odată cu moartea!
MARCEL BĂRBULESCU
