15 gorjeni emigranţi îşi primesc pensia în euro şi în dolari

581

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a încheiat un parteneriat cu sucursala din România a unei bănci prin intermediul căreia pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transferă în străinătate, într-un cont bancar deschis de aceştia la o bancă de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere obişnuită, după caz. La nivelul judeţului nostru, există 15 de astfel de beneficiari, care fie îşi primesc pensia în euro, fie în dolari americani.

Beneficiarii sistemului public de pensii de la nivelul judeţului Gorj care s-au stabilit în străinătate îşi primesc pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de reşedinţă, în contul bancar declarat la Casa Judeţeană de Pensii, în evidenţa căreia se află dosarul de pensie. “În evidenţele noastre, există un număr de 15 pensionari care au optat pentru transferul drepturilor de pensie în străinătate, care au domiciliul în state precum Italia, Germania, Spania, Statele Unite ale Americii. Celor care se află pe teritoriul Uniunii Europene, le plătim pensia în euro, iar pentru cei trei beneficiari stabiliţi în SUA facem plata în dolari americani”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj.

Pensie în baza certificatului de viaţă
Procedura de transfer a drepturilor de pensie în străinătate presupune îndeplinirea mai multor obligaţii efectuate de către pensionar: deschiderea unui cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu, comunicarea detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea şi adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum şi numărul de cont internaţional bancar) către Casa de Pensii Gorj prin intermediul declaraţiei de transfer. Conform legislaţiei în vigoare, declaraţia de transfer în străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii, însoţită de documentul care confirmă detaliile bancare şi de copia actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual, se pot depune direct de către titularul drepturilor, sau prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, la sediul Casei Judeţene de Pensii.
Pentru a putea beneficia de drepturile de pensie în ţările în care s-au stabilit, beneficiarii nerezidenţi aflaţi în plată au obligaţia de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un certificat de viaţă. Acesta este transmis de către toţi beneficiarii cu domiciliul în străinătate, ca urmare a unor notificări primite anual de la Casa Judeţeană de Pensii, cu menţionarea termenului maxim până când poate fi transmis certificatul de viaţă.
Dacă beneficiarul nerezident transmite certificatul de viaţă după expirarea termenului transmis de oficialii judeţeni ai Casei de Pensii, drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale vor fi reluate în plată de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripţie. În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, detaliile bancare pot fi comunicate în cadrul formularelor europene de legătură transmise de instituţiile de asigurări sociale de pe teritoriul statului de şedere obişnuită.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.