În aceste zile, Fotoclubul C.N.E.T. de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu invită târgujienii pasionaţi de fotografie la Expoziţia „Contraste de toamnă”, găzduită de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
În prezenţa unui numeros public, luni, 26 noiembrie 2012, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a găzduit vernisajul expoziţiei de fotografie „Contraste de toamnă” a membrilor Fotoclubului C.N.E.T. Au fost prezenţi la manifestare, elevi şi dascăli ai pestigiosului liceu târgujian, precum şi alţi invitaţi, cu toţii împărtăşind pasiunea pentru arta fotografică.
În urmă cu doar o lună şi jumătate la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a luat fiinţă primul fotoclub al liceenilor gorjeni. Prof. dr. Gheorghe Nichifor, directorul acestui liceu, ne-a declarat că Fotoclubul C.N.E.T. este o organizaţie cu caracter artistic, cultural şi educativ, având în centrul atenţiei susţinerea şi încurajarea pasiunii pentru fotografie a elevilor, reprezentarea şi organizarea de expoziţii de fotografie. „Acest fotoclub îşi propune realizarea unor acţiuni eficiente de susţinere şi încurajare a elevilor pasionaţi de fotografie, oferirea de sprijin logistic în vederea participării la manifestări legale de fotografie a membrilor aflaţi în evidenţă, organizarea de manifestări specifice clubului: concursuri, expoziţii şi alte acţiuni de interes artistic, istoric şi cultural legate de fotografie. Ne propunem deasemenea dezvoltarea contactelor cu alte cluburi foto din cadrul altor licee din Gorj sau din ţară, prin schimb reciproc de experienţă, expoziţii şi concursuri, precum şi multe alte activităţi”, ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Nichifor
Vernisaj Fotoexpoziţie
În aceaste zile Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj găzduieşte prima expoziţie a membrilor Fotoclubului C.N.E.T., intitulată „Contraste de toamnă”. Diferite în idei şi concepte, cele 36 de fotografii ale expoziţiei, în formatul 25×38 şi 20×25, surprind într-adevăr contrastele acestui sfârşit de toamnă.
Elevele Andreea Denisa Vlădulescu, Bogdanna Maria, Cristina Zgăbaia, Luiza Feroiu, Ana-Florina Mazăre, Luiza Ghigeanu, Adelina Gigă, Cristina Alexandra Ilinca, Ivona Garoafă, Luiza Mînduţă, Andreea Popescu, Sabrina Stroe, Celia Constantin, Andreea Dinu şi Cristina Valentina Pietroi reuşesc să transmită prin intermediul fotografiilor expuse, emoţii şi note, culori şi contraste de toamnă. Fiecare vine cu propriile idei despre acest anotimp, reuşind să se completeze în cel mai fericit mod cu putinţă, pentru că există un numitor comun în toate cele 36 de fotografii: pasiunea pentru imaginea surprinsă de aparatul de fotografiat.
„Nu suntem însă la prima expoziţie a Fotoclubului C.N.E.T.”, ne-a declarat şi profesorul Andrei Popete-Pătraşcu. „Deşi funcţionează de doar o lună şi jumătate, fotoclubul nostru a organizat alte două expoziţii de fotografie ale elevelor Andreea Denisa Vlădulescu („Repere”) şi Ana-Maria Stănoiu („Wildlife in Canada), cele două participând la sfârşitul lunii octombrie şi la Expoziţia Internaţională „Învingător prin artă” desfăşurată la Iaşi.”
Minodora Sucea