Peste 1.000 de gorjeni vor pensie fără a fi angajaţi

510

În ciuda faptului că nu au un loc de muncă, nu mai puţin de 1.029 de persoane din judeţul Gorj au încheiat contracte de asigurare, pentru a avea o pensie lunară la anii de bătrâneţe. Cei 1.029 de gorjeni achită lunar o contribuţie de asigurări sociale la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj, ca urmare a contractului de asigurări încheiat cu instituţia. Conform prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze stagiul de cotizare. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
“La nivelul judeţului Gorj, avem înregistrate 1.029 de contracte de asigurare, lunar, persoanele cu care avem contract plătind o contribuţie de 211 lei. Deocamdată, cele 1.029 de contracte sunt cu plata la zi, astfel că oamenii nu înregistrează datorii din lunile anterioare, plăţile făcându-se la timp lunar”, a declarat Rodica Ghimişi, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Gorj.
Contractul de asigurare socială se încheie în forma scrisă şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la Casa Judeţeană de Pensii. Venitul minim asigurat nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi mai mare decât valoarea corespunzătoare a cinci salarii medii brute.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.