George Drăghescu se afirmă lent şi se impune, deloc ostentativ, cu tripla-i vocaţie: de poet, actor şi editor. Cartea cu titlul inspirat de metafora „Masca de cerneală” o confirmă şi o consolidează pe cea de a treia, relativ recentă vocaţie, aceea de editor înzestrat cu incontestabil discernământ critic în receptarea şi promovarea valorilor literar-artistice.
Această carte apare după la fel de incitanta culegere de versuri semnate de „colegii” lui, mulţi dintre ei devotaţi şi prestigioşi slujitori ai Thaliei.
Universul creaţiei lor literare, în versuri şi în proze scurte, se conturează prin direcţii şi dimensiuni generale şi particulare, abordând teme şi motive majore, utilizând procedee stilistice, adeseori, de pregnantă originalitate, varietate şi expresivitate artistică. Dacă în versuri se disting propensiuni de domeniul şi recuzita romantismului… clasic, în prozele memorialist-autobiografice, evocând momente şi incidente autentice ale existenţei precare, material, dar sublime şi exemplare, pro¬fesional, ancorează într-un neorealism sobru, „dur” şi emoţionant, cu vădite dicţiuni de veridicitate şi verosimilitate.
Deliberat, actorii aduc pe ambele scene, a vieţii şi a teatrului, imagini elegante de forme, caracter şi stil.
De aceea, în creaţiile lor literar/artistice, ei se situează şi se comunică spectatorilor şi cititorilor ca fermi adepţi/partizani ai unui calofilism bine temperat.
Ion TRANCĂU
N.R. Merită să fie republicată această postfaţă a memorabilei antologii realizate de Poetul-Actor George Drăghescu, selecţie din creaţia în proză a actorilor români din toate timpurile. Din respect pentru truda de Sisif a autorului antologiei, pe care ne-am mai exprimat că am vrea-o revăzută într-o a doua ediţie, şi pentru critica profesionistă a maestrului Ion Trancău, autodeclarat emul al criticului Gheorghe Grigurcu, fie-ne permis s-o reluăm. Ion Trancău a lucrat cu materialul clientului, dar am mai propune o sugestie la viitoarea ediţie: nu are ce căuta semnătura fostei secretare de partid Ileana Lucaci – de la revista antedecembristă „Săptămâna”, condusă de imensul prozator Eugen Barbu – printre actori. Ocazional şi de serviciu, Ileana Lucaci devenită subit anticomunistă după “89 a produs şi cronici teatrale. Ca redactor şi surogat de critic teatral, atunci când nu scria titularul rubricii de cronică teatrală a revistei „Săptămâna” – prozatorul Dinu Săraru. Unul dintre contemporanii lui Marin Preda, cu care nu s-a înţeles deloc, deşi amândoi îşi au locul lor sub soarele literaturii române (Ion Predoşanu)
