Cine este Domnul acesta, Haidău, Grigore, Grigore de două ori. Hai zău, spune-mi, te rog, o fi cerb, o fi inorog…Eu l-am cunoscut acum să tot fie zece ani, poate mai bine, la Serile la Brădiceni. Vine şi nici una nici două, îmi atârnă casa în nu ştiu câte portrete ale unor personalităţi din Gorj şi nu numai. Interesant mod de a privi şi a nu spune ceea ce gândeşti.
Am înţeles atunci încă odată ce înseamnă nu numai să te uiţi dar să şi vezi. S-a născut, după cum spune Cronica, în comuna Bălăneşti, la 1 aprilie 1945, din părinţii Grigore şi Aurelia (deci în paranteză, pe unul Grigore l-am descoperit, Trunchiul). Fiindcă Ursitoarele i-au prezis iar el la botez şi-a ales condeiul şi pensula a ajuns şi vă asigur că nu dintr-o eroare Învăţător. Despre comuna Bălăneşti nu ştiu multe că fete frumoase erau şi la noi în Brădiceni şi colonei şi colonese ca domnul Ionel Sgarbură cu Doamna lui, făcut Colonel nu la apelul bocancilor avea şi satul meu mai mulţi chiar. N-am să vă povestesc nici despre opera Domniei sale, nici despre colaborări, şi nici cât de bogat este, nu de alta dar eu de când tot mâzgălesc hârtia, n-aş putea să-mi plătesc nici chiria, vezi Topârceanu, ce să mai vorbim de Maria care mă iubeşte pe degeaba. Ne-ar prinde noaptea şi au am RATA peste jumătate de oră, şi n-aş vrea să dorm în gară, dar aveţi la îndemână Dicţionarul „Autori Gorjeni şi cărţile lor”, de Nelu Vasile şi Al. Doru Şerban. Crescuşi mare Domnule Grigore Haidău cu urzici şi ştir şi lobodă, după cum zici şi alte multe legume cum şi astăzi ne recomandă Domnul Doctor Doru V. Fometescu şi doi litri de apă pe zi. Ei dar ca omul, dacă nu te lauzi, mai mâncai şi câte o găină când eraţi ori tu ori găina bolnavă ori da tatăl tău cu scurtătură după găini să nu mai râchâie stratrurile. Dacă n-ai fi fost cam şiştav sau ai fi scris „Cebăluiri de vremuri, vezi Doru V. Fometescu, şi-aş fi tras un perdaf să mă ţii minte, ca între prieteni. Uită-te la Domnia Ta şi vezi-te ca pe Tine. Ai scris şi ai să mai scrii că aşa ţi-a dat în ghioc o lăiaţă, spune câte milioane ţi-a luat…, păi eu am început să scriu înainte de clasa înbt6âia, şi Domnia Ta scrii frumos şi eu la caligrafie scriam la fel cu toate că recunosc făceam pe „S” pe dos. Ai făcut Şcoala pedagogică de la Craiova şi ai absolvit-o, scuză-mă, că de construit alţii au făcut-o, de ce n-ai făcut Domnia Ta Şcoala Normală. Eu, dacă nu se desfiinţa cea din Târgu Jiu, în 1953, m-aş fi dus şi pe jos şi cu opincile pe umeri să nu le rup, că-mi cumpărase tata o vioară de la un ţigan din sat, care ştia cântecele pe de rost, vioara nu el. Ce te lauzi… În vremea aceea, la Craiova erau două fabrici, dacă nu luăm în samă şi moara lui…, am uitat cum îl cheamă, amândouă pe dreapta, Fabrica de popi şi cea de învăţători. Şi asta înainte de Electroputere. Dacă făceai Şcoala de ucenicie pe lângă Electroputere ajungeai mecanic de tren şi aveai de partea ta toată clasa muncitoare până la Timişoara şi dus şi întors. Dar Domnia Ta ai venit tot la Bălăneşti, unde Popa Lazăr avea vie de altoi şi pândarul Chiorul lui Navlea, fără un ochi, acela cu care ar fi trebuit să te vadă furând struguri de altoi cu Marioara. Sau dacă făceai Şcoala de popi să nu mâncăm astăzi gaura de la covrig, ci măcar nişte prescuri ori de la vii ori de la morţi şi am fi băut vreun pahar de trei kile de vin preoţesc nu de la Bălăneşti, care prea seamănă cu al meu de când avea şi tata vie în Dealul bătrân. Ţi-a fost teamă că-ţi pierzi iubitele, dacă erai popă băgai sub patrafir toate muierile nu numai pe Anuţa lui Pricolau, Doina lui Goreal Şchioapei sau pe Ioana lui Pompilică. Şi poate nu m-ai fi pus pe drumuri, la vârsta mea, să-ţi citesc cartea şi să-mi amintesc că şi eu am iubit , dar să iubeşti o „lăiaţă”, sau mai bine zis să păcătuieşti cu o lăiaţă, fie cu gândul fie cu fapta, sigur e vorba de gustibus, de frumuşeaţă, dar puţină morală domnule, chiar dacă oaia e creaţă. Şi pe deasupra carte să-mi mai şi placă din scoarţă-n scoarţă, ieri şi azi miercuri, în zi de post să mă dedulcesc. Aş fi venit şi eu ca orice ţăran joia, că e zi de târg, şi mi-aş fi cumpărat o capră. Că a vecinului a murit. Şi m-aş fi întors la Brădiceni pe jos, că mă aşteaptă acasă şi pe mine ca Leanţa a lui Domn’ Colonel Sgarbură din Bălăneşti. Domnia Ta, Domnule Grigore Haidău, scrie, eu n-am nici o vină că scrii aşa de frumos despre Piţărăi, cine n-are acasă măcar o colindă, despre porcul de Crăciun, despre Sfintele Paşti, când vine tot omul de peste două mii de ani să ia lumină, şi eu am fost „La cosit”. La noi, la Târgu Jiu se conjugă de mulţi verbul Eu scriu, Noi scriem, dar ce folos că n-avem niciunul din noi măcar un ceas cu rubine, cât despre averi am mai spus cu ce câştigi pe cărţi nu plăteşti nici hârtia. Dar Domnule Grigore Haidău, eu te felicit pentru şi „ de toamnă aduceri aminte” şi te rog să mai scrii. Domnul fie cu tine, acum şi pururi.
ION CĂPRUCIU
