A debutat cea de-a treia etapă de admitere la liceu

430

Potrivit calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012-2013, pe 1 august a debutat cea de-a treia şi ultima etapă de admitere.

Aşadar, pe 1 august au fost afişate locul de desfăşurare şi graficul probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă. Urmează ca pe 3 septembrie să se realizeze înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini, iar în intervalul 4-5 septembrie se vor desfăşura probele. În perioada 6-7 septembrie va avea loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nici o repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, inclusiv corigenţii care promovează sesiunea de examen din 6-8 august adresată elevilor din clase terminale. Pe 10 septembrie vor fi afişate rezultatele acestei ultime repartizări. După primele două etape de admitere la liceu, la nivelul judeţului Gorj au rămas vacante 548 de locuri.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here