Povestire foileton – Destăinuiri la ceas de seară (V)

465

„Hai, că reuşii să-i induc ideea şi chiar evit să găsesc un loc de parcare a maşinii. Observ că este chiar încântată de soluţia propusă. Poate chiar şi ea se gândea,o aştepta, dar cum să plece de la ea, o doamnă, o asemenea propunere?!. Unde ar mai fi misterul provocat de o femeie pe care-o doreşte bărbatul?

Mintal, începui sămi fac un plan ca orice bărbat doritor de-o aventură în intimitatea naturii, care nici nu se compară cu cea din patul conjugal al ei sau al meu, unde-ţi trec prin minte şi lucruri sinistre: umbra soţului, o poză cu ea şi el, atârnată pe un perete, sau aşezată în vitrina dulapului ori a bibliotecii, ochii vigilenţi ai vecinilor, un telefon care sună în momentul nepotrivit, o vizită neprevăzută. În natură, dacă alegi locul potrivit, nimeni nu te aude, nimeni nu te vede, doar trebuie să fii atent unde şi pe ce pui pledul, să nu fie vreo viperă, sau Doamne fereşte! vreun scorpion, aşa cum s-a mai întâmplat la cei grăbiţi şi neprevăzători, care s-a soldat cu mari tragedii.” Cam de la trei kilometri de mănăstire, valea era plină de maşini, tarabe cu tot felul de produse, unde negustorii ambulanţi expuneau tot ce se putea vinde, de poliţişti care încercau zadarnic să facă ordine într-o lume pestriţă, ce se deplasa în toate sensurile pe drumul naţional. Cu viteză redusă, am pătruns în acest vacarm şi, când am ajuns la bifurcaţia cu drumul forestier, am virat şi m-am angajat direct pe acesta, abordând panta spre schit. Imediat, în prima poieniţă, cea de la câteva sute de metri de mănăstire, am dat peste alte maşini, alte tarabe, altă lume şi o „umbră” de nelinişte, „că ar putea fi şi la schit aşa ceva, s-a aşternut pe elanul meu”. Norocul a fost de partea noastră. Poiana cu schitul era prea la înălţime, la câţiva kilometri de şosea, şi pelerinii aveau alte preocupări, de evlavie sau comerciale. Pe drum, am întâlnit câţiva tineri care, plictisiţi jos, sau poate amatori de drumeţie, se încumetaseră să facă o plimbare per pedes şi acum se întorceau. În poiana Schitului, erau doar doua maşini aşezate la un loc, venite şi ele încărcate cu două familii cu doi copii, care serveau masa pe pături întinse la umbră, sub poala pădurii. Erau îmbrăcaţi lejer, chiar sumar şi un bărbat îşi „etala” o burtă de egumen. Am trecut pe lângă ei, i-am salutat prieteneşte prin golul geamului portierei şi am continuat mersul, afundându-ne în zona ferită de privirile lor. Am oprit să ne orientăm asupra locului de popas, am reperat spaţiul optim , am parcat maşina şi, pe un teren acoperit cu un „covor” gros de muşchi şi cetină, ne-am aranjat „cuibul” de repaus şi de dragoste, folosindu-ne de obiectele aduse de mine în portbagajul Octaviei, care s-au dovedit a fi binevenite… … I-am cerut voie s-o sărut cu precizarea că dacă fac o impoliteţe să fiu sancţionat cu o palmă peste obrazul „neobrăzat”, la care răspunsul n-a întârziat: „ Adică unde-i impoliteţea?” Ne-am făcut comozi de hainele de pe noi, „că poate facem şi puţină plajă”. Eu am rămas doar în şortul de baie, iar ea în furou „că nu-i mai place rotunjimea şoldurilor!” Toate cele trei plăceri au fost îndeplinite în ordinea firească a lucrurilor.  Cu un coniac înainte şi o cafea din termos, după, Puşa s-a comportat ca în tinereţe, liberă de prejudecăţi şi doritoare de aventura cu bărbatul pe care acum îl avea şi îl plăcea. Timpul a trecut repede, aşa cum se întâmplă când totul este prea frumos. Seara a venit pe nesimţite, cele două maşini plecaseră de mult şi, pe acelaşi covor natural, am mai dat frâu liber sentimentelor de iubire, după care amândoi aşteptam de mult. Pentru mine, ea s-a comportat tulburător de erotic, demonstrând o senzualitate cum de puţine ori am avut parte de la Caty, în lunga noastră căsnicie. Ne-am strâns bagajele şi am părăsit poiana cu margarete, înmuiaţi de plăcerea mirifică a momentelor petrecute, cu gândul să ajungem cât mai repede acasă, pentru o baie purificatoare. Aşa am pătruns eu în intimităţile doamnei Puşa, o femeie de toată isprava, mama a doi copii şi soţie care a ştiut să menţină echilibrul familial alături de un soţ cultivat, dar prea ocupat cu serviciul său, care de prea de multe ori când venea acasă, după terminarea… giugiulelilor, devenea ursuz sau adormea tun, cum îmi povestise ea cu tristeţe şi dezamăgire. Când am intrat în apartament, telefonul suna. Grăbit să răspund, nu am încuiat nici uşa de la intrare, gândind că poate cineva mă mai căutase , pe când eu umblam „chiauna”, pe sub poala coroanelor de brazi, în adâncul pădurilor seculare. Întotdeauna, în asemenea situaţii, crezi că ai o parte de vină, chiar dacă totul a fost oarecum nevinovat.
– Mulţumesc pentru ziua de azi, am auzit vocea caldă, de acum bine cunoscută şi inconfundabilă a Puşei. A fost mai minunată decât mi-aş fi putut imagina! Şi discuţia a continuat cu mai multe bucurii create de emoţia clipelor trăite, la care ea nici nu s-ar fi aşteptat.
Mulţumesc, mulţumesc şi noapte bună!
– Plăcerea a fost şi de partea mea, mai cu seamă să am parte de compania unei doamne ca tine! N-am acum cuvintele potrivite să-ţi răspund pe măsură şi ar fi păcat să bagatelizez ceva sublim! Un lucru este cert: că omul are totdeauna rezerve pentru a recupera ceea ce a dorit, dacă are prilejul să o facă, sau insistă. Unde ai fost până acum?! Te sărut şi noapte bună! Cu această banală urare s-a terminat convorbirea, care a fost plină de laude şi complimente şi care a durat peste zece minute, provocată de ultimul impuls declanşat de exuberanţa plăcerilor zilei încheiate în seara de 6 August, sărbătoarea „Schimbării la faţă a Domnului”. Oare cât păcat am comis prin fapta făcută?! Îmi dau seama că, pentru Puşa, intensitatea a fost în mod cert superioară faţă de a mea, din moment ce n-a avut răbdare şi a ţinut să-mi mai mulţumească încă o dată pentru frumoasele clipe oferite. „Bărbaţii caută frumosul, femeile sufletul!” Dar dacă odată cu sufletul găseşti şi frumosul închipuit?! În viaţă, totul este relativ şi percepţia este subiectivă. Oare Caty a mea tot aşa de sensibilă o fi fost? Sincer să fiu parcă n-am observat, cum poate nici Adrian n-a văzut în soţia lui acel „ghem” de sensibilitate şi pasiuni. Ce orbi suntem ca bărbaţi când este vorba de soţiile noastre, dar cum şi cât ni se luminează mintea şi ne creşte pasiunea când avem de-a face cu ale altora! Dar dacă şi ele sunt la fel?
La o vorbă necuviincioasă a soţului, aruncată neglijent într-un moment nepotrivit, se supără, se întărâtă şi îşi aduc aminte şi de alte „bădărănii”, de când s-au împreunat, şi pecetea de mitocan a fost deja pusă. „Las’ că o să vezi tu!” Bineînţeles că nu vezi, fiindcă răzbunarea se va face când nici nu bănuieşti, dacă o asemenea aventură merită să fie catalogată drept răzbunare. În fond, cine este perdantul şi ce pierde? Dar unde-i câştigul, dacă-i vorba să analizăm mercantil şi trăirile de-o clipă?
-Vrei să-mi faci o vizită deseară, ca să stăm aşa, lejeri la un „pahar de vorbă?”, o invitai eu prin telefonul de care uzam de-acum din ce în ce mai mult. Întâlnirile nu mai erau lăsate la voia întâmplării, în parc sau pe stradă, unde puteam atrage atenţia cunoştinţelor comune. Chiar după plimbarea din 6 August, amicul meu mă întrebase dacă am fost la sărbătoarea creştinească de mare importanţă ecleziastică a zonei, ce atrăgea atâta lume , „că m-a văzut în maşină sau a fost o confuzie”. Dacă n-a minţit, a făcut precizarea că „eram şi cu o doamnă, dar n-am recunoscut-o”.
– Panti dragă, nu-i mai bine să vii tu la mine?! Să ştii că am curte mare, vecinii sunt plecaţi din oraş pe la casele lor de la ţară, stăm în curtea interioară, în mirosul de Regina Nopţii, feriţi de priviri indiscrete şi-i mai comod decât în apartamentul tău. Hai, te rog….
Nu-i intrasem în casă şi sincer să fiu eram curios să văd cum o are aranjată. Ea fusese la mine o dată, deci mai petrecuseram o seară romantică, împărţită în patul aranjat, cu lenjeria schimbată proaspăt. De-acum, se simţea şi ea obligată , cum era normal, să-i întorc vizita, mai ales că şi vecinii ei nu erau prezenţi ca să observe neregula, adică prezenţa unui bărbat străin ce intră în casa unei femei singure. La bloc e mai simplu, te urci în lift, cobori la etajul dorit şi, dacă nu-i nimeni pe hol, intri direct în apartamentul la care nu suni şi care te aşteaptă descuiat. Dacă, din întâmplare, când urci, la ieşirea din lift dai de un vecin necunoscut, te faci că ai greşit etajul, sau îl întrebi de un nume care locuieşte pe altă scară sau la alt etaj şi ai plecat. Poţi fi doar catalogat „năuc”, nu amorez al unei persoane ce locuieşte la acelaşi etaj. Totul este să fii politicos, să pari îndatorat pentru informaţia primită şi să poţi „înghiţi găluşca” fierbinte a ghinionului, că ai dat peste un obstacol la care nu te aşteptai. …Cu un buchet de trandafiri Golden Auriu, care ştiam că-i plac, şi o sticlă de vin Cabernet de Dealu Mare, la lăsarea serii, eram la poarta descuiată de pe strada „lumii bune” a Târgului, cu case tip vilă, cu curţi şi grădini mai mari sau mai mici, după cum s-au nimerit. Strada era liniştită şi numai câte un câine din vreo curte mai lătra din obişnuinţă, fără nici un motiv, precedând luna ce trebuia să răsară. La casa idilei mele, lumina era stinsă şi totul părea pustiu. Dar, în dosul unei perdele, supraveghind poarta de intrare, mă aştepta fiinţa iubirii târzii, să ne astâmpărăm deopotrivă focul dragostei care se înfiripase. Oare, era ceva ce aparţinea hazardului, sau ea, Puşa, mă remarcase încă din tinereţe şi mă dorea mai de mult, neavând până acum prilejul s-o facă? Doar îmi spusese că mă ştia şi ce rang am avut în urbea comună, a amândurora. Când am pus mâna pe clanţa porţii şi am împins pentru a o deschide, s-a şi crăpat uşa de la intrarea holului şi a apărut în scara casei diva mea, echipată într-o ţinută impecabilă de seară, de parcă am fi mers la un spectacol. În lumina obscură a crepusculului asociat cu umbra copacilor de pe stradă şi din curţi , mi s-a părut şi mai unduioasă, cu toate că împlinise vârsta de 55 de ani.
– Te rog să nu te descalţi, că mergem în grădina din spate, mă întâmpină ea, oferindu-mi buzele să i le sărut. Vai, ce frumoşi trandafiri mi-ai adus! Adrian, cu diferite ocazii, preferă să-mi dea bani să-mi cumpăr ce vreau şi sunt lipsită de plăcerea surprizei. Încă o dată, îţi mulţumesc! şi se mai apropie lasciv, pentru a primi încă un sărut. Cu buchetul într-o mână, mă prinse cu cealaltă şi mă conduse în sufrageria mobilată cu lucruri vechi, dar renovate, moştenite de la părinţii ei, din ceea ce mai rămăsese. O masă imensă, lucrată cu furnir de nuc, în jurul căreia tronau douăsprezece scaune, un dulap de haine cu trei uşi, având pe cea de la mijloc o oglindă de cristal, o servantă cu vitrină, în care se odihneau zeci de pahare şi servicii de ceai şi cafea, o canapea şi două fotolii, ce creau un loc aparte în această cameră imensă. Pe unul din pereţi, atârna o icoană cu ramă de argint, pe un altul, o pendulă care se odihnea de atâta „muncă”, în zecii de ani în care numărase orele, alături de un tablou mărişor, din care ne „privea” o pereche tânără: un ofiţer alături de o frumoasă doamnă, el în picioare, iar ea aşezată pe un scaun. Pe alt perete, erau două picturi în ulei, cu peisaje şi o natură moartă, semnate de Bunescu, un pictor al timpului trecut. Totul era ordonat şi curat, parcă în aşteptarea unui musafir. Într-o vază de cristal, aflată în poziţia de vas gol, puse trandafirii şi, scuzându-se, plecă să aducă apă pentru ei, creându-mi posibilitatea să mai rotesc o dată privirea şi să admir şi frumuseţea lustrei antice cu şase braţe, pe care erau montate globuri din sticlă de Jena, de un format şi colorit pe cât de retro, pe atât de interesant, din care luminau discret şase becuri ce se aprindeau de la două întrerupătoare. Printr-un hol ce despărţea spaţiul casei în două părţi egale, trecurăm ţinându-ne de mână, ca doi adolescenţi la prima întâlnire, şi ne mai acordarăm „un pupic” discret, nu vulgar, ca la tinerii aceia din parc. Pe uşa din spate, ieşirăm în intimitatea grădinii umbrite ziua de un pat de vie, cu ronduri de flori la extremităţi şi o masă octogonală la mijloc, peste care trona o imensă umbrelă protectoare, pentru timp cu soare sau ploi. Regina Nopţii începuse să ne onoreze cu parfumul ei de seară, inconfundabil, mărind plăcerea de a sta cât mai mult în acest ambient romantic şi reconfortant, amplificat de senzaţia continuării unei discuţii interesante de viaţă şi a unui act normal la încheiere, de plăcere sentimentală.
– Îţi place? Aşa-i că am avut dreptate, că-i mai intim aici, decât la bloc? Ah, şi-şi dădu o palmă peste fruntea-i înaltă de sub părul bogat, coafat şi recent vopsit. Dar nu-ţi prezentai şi restul casei! Ne întoarserăm urcând câteva trepte ale scării şi pe acelaşi hol luarăm la rând camerele: două dormitoare, o baie, o cameră birou, un WC de serviciu, cămară şi o debara. (va urma)
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.