Avans de 79 de euro pe hectar pentru fermierii care au depus cerere de plată la APIA

556

Începând din 16 octombrie, aproape 1,05 milioane de fermieri care au depus cerere de plată la APIA vor primi avansuri însemnând 79 de euro pe hectar. Suma totală care va ajunge la fermieri este de 692 de milioane de euro, reprezentând avansul de la plata directă pe suprafaţă. Aşadar, fiecare fermier din Gorj, care a depus cerere în acest sens va primi 79 de euro pe hectar, ajutor de la APIA.

Totodată Statul va subvenţiona şi în 2015, prin Ministerul Agriculturii, creşterea accizei la motorină, măsura urmând să fie aprobată printr-o Hotărâre de Guvern în săptămânile următoare, prin care va fi alocat sprijinul pentru ultimul trimestru şi primele trimestre din 2015, plătit din bugetul pe 2015. “Avem acordul politic să introducem şi pentru anul 2015 sprijin pentru motorină, asta înseamnă o Hotărâre de Guvern în săptămânile următoare, prin care alocăm sprijinul pentru trimestrul IV şi pentru primele trimestre din 2015, toate fiind plătite din bugetul anului viitor”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la un eveniment de specialitate.
El a arătat că la rectificarea bugetară, a doua din acest an, care va avea loc săptămâna viitoare, vor fi alocate fonduri pentru a asigura sumele necesare trimestrului al III-lea pentru sprijinul pe acciza la motorină. Alte sume suplimentare vor fi alocate pentru apicultură, de 4 milioane lei, sectorul înregistrând pierderi. “Totodată, pe lângă cele 7 milioane euro alocate în 2014 pentru sectorul agriculturii ecologice (de la 3 milioane euro în 2012), ministerul va aloca la rectificarea bugetară încă 10,5 milioane lei acestui sector”, a conchis ministrul Agriculturii.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.