Poetul George Drăghescu, autor al unor poeme de elevate trăiri, împodobite cu metafore de pregnantă expresivitate, nu odată luând înfăţişarea unor meditaţii aforistice, s-a devotat cu generoase elanuri şi conceperii şi editării unei liliputane reviste „Ceaşca de cafea”.
Titlul revistei sugerează ambianţa prielnică dialogului, confesiunii, reflexiei. De o sută de ori, până acum, „Ceaşca de cafea” şi-a luat zborul, cu păginuţele ce trimit gândul la aripile unui fluture armonios colorate, planând cu delicate subtilităţi prin lumea fără sfârşit a cuvintelor, arhitectul revistei şi confraţii săi, colaboratorii animaţi de spiritul colegialităţii spirituale, s-au arătat preocupaţi şi au izbutit să sincronizeze neostentativ conţinutul fiecărui număr cu evenimentele vieţii artistice, culturale din Gorj şi din ţară, de a dărui cuvinte de preţuire confraţilor întru poezie, întru literatură în general, ca un statornic îndemn pentru un climat de colegialitate fără crispări, de exigenţe stimulative pentru primatul valorii. La cel de-al 100-lea zbor către cititori, urez revistei „Ceaşca de cafea” noi şi tot atât de generoase „aterizări” în anii ce vor veni, spre a lumina, cu metaforele şi ideile asumate, drumul cuvintelor spre eternitate.