Cântec pentru Ştefan

419

STEFAN FRATILALa 16 aprilie, a doua zi a Sfintelor Paşti, a plecat dintre noi, dirijorul, profesorul de vioară, directorul Cercului Militar şi ce e şi mai important, tatăl lui Alexandru, un tânăr în clasa a XI-a care acum, mai mult ca oricând, avea nevoie de părinţii săi.

Cu doi ani în urmă, Carmen minunata sa soţie, intra în Sfânta Cetate, de Sfintele Florii. Două viori care tac, două fiinţe care ne-au lăsat doar sufletele presărate în cântec. Absolvent al Universităţii „Spiru Haret”, Facultatea de Muzică „Victor Giuleanu” , anul 2000. Sprijină mişcarea culturală gorjeană, ca dirijor al orchestrei Lyra. Dăruit muzicii şi mai ales calităţii interpretative, se înscrie la clasa de Dirijat a maestrului Cristian Brâncuşi. Sprijinul acordat vine din partea părinţilor iubitei sale soţii, care continuă să-l iubească şi să-l încurajeze aşa cum au făcut toată viaţa cu fiica lor, pag 10Carmen. Nu ne-a lăsat nici o clipă să-l bănuim ca ar fi bolnav. Gândul său a fost mereu la Carmen, iar grija sa permanentă, pentru Alexandru. Ultimul concert dirijat a fost în 25 martie, de Buna Vestire, concert în care se vestea o tânără stea a cântecului, elevă a Şcolii Populare de Artă. Azi am vrut să dau vestea filarmoniştilor craioveni. La telefon mi-a răspuns Mircea Suchici. Vestea a fost mai rapidă decât credeam. Erau toţi în repetiţie, iar în momentul în care am sunat, răzbăteau sunetele Marşului funebru din Eroica de Beethoven. Coincidenţă ? Sau muzica îşi plângea încă odată unul din eroii săi care-şi purta boala ascunsă în cântec. Şi Carmen şi Ştefan au lăsat în urma lor mulţi prieteni, părinţi care îşi plâng fiii, pe Alexandru care avea atâta nevoie de părinţii lui. Cerul a presărat asupra sa semnele zilelor sfinte, Florii, Buna Vestire, Sfintele Paşti, că muzica este o cale către Dumnezeu.

Mihaela Sanda Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here