Campania „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură”: Despre cărţi şi lectură, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu

582

IMAGÎn această săptămână la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu se va încheia prima etapă a Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură”, proiect care şi-a propus să promoveze importanţa lecturii, în principal, în rândul elevilor de liceu.

Începută pe data de 16 ianuarie 2012, Campania „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură” a atras câteva sute de participanţi, din rândul elevilor Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, dar şi din afară. Iniţiatorii proiectului, elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, au organizat în ultimele 12 săptămâni acţiuni prin care au promovat reîntoarcerea la lectură şi importanţa acesteia în rândul tinerilor. Aceştia au realizat afişe format A3, pliante, materiale video care circulă pe internet, expoziţii de carte, chestionare, dezbateri, lansări de carte, colocvii, donaţii de carte, ateliere de lucru etc. prin care au arătat importanţa lecturii. Proiectul nu se adresează însă doar elevilor, aşa cum preciza profesorul Andrei Popete-Pătraşcu, coordonatorul acestei campanii, afirmând că „în prezent, cu tot haosul care se întâmplă în jur, într-o Românie care nu îţi oferă tihna şi răgazul să citeşti, lectura unei cărţi a devenit pentru unii dintre noi un lux. Din nefericire, pentru elevi lectura este astăzi mai degrabă o obligaţie (aici se impun parantezele de rigoare, cu precizarea că există şi o categorie de elevi care alocă timp şi pentru citit). Deşi este timp suficient pentru lectură, la această vârstă, tinerii rar conştientizează importanţa cititului. Să ne mai mire faptul că la capitolul „citit cu dificultate” ne aflăm pe unul din locurile fruntaşe ale Europei?”

Impresii ale elevilor despre lectură

Sunt însă elevi pentru care lectura a devenit o rutină zilnică. Aceştia citesc din plăcere convinşi de rolul pe care cartea îl joacă în formarea propriei persoane. Elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Cezara Benegui crede că: „Citind te poţi schimba! Consider că lectura ar trebui să facă parte din viaţa noastra, iar fiecare persoană să realizeze cât de important este să citeşti, din plăcere şi nu din obligaţie, deoarece «numai prin lectură putem pătrunde în universul cunoaşterii» (Anca Daniela Hut).” Marian Gonciulea este de părere că: „Lectura unei cărţi aduce mult mai multe beneficii decât folosirea internetului. Acesta din urmă ar trebui să reprezinte pentru noi o variantă de rezervă, în cazul în care nu înţelegem sau nu găsim informaţia dorită într-o carte. Lectura ar trebui să facă parte din rutina zilnică fiind însă şi un foarte bun mod de relaxare”, în timp ce Monica Pricolici apreciază lectura, afirmând că: „înveţi limba şi gramatica fără să faci eforturi de memorare a unor reguli, înveţi lucruri noi tot fără un efort deosebit, înveţi să vorbeşti corect şi astfel îţi formezi o cultură generală care te poate ajuta la studii, dar şi în general.” Şi Andrada Brandiburiu consideră că „lectura este foarte importantă deoarece ajută la dezvoltarea vocabularului şi a gândirii. Din nefericire, astăzi, mulţi tineri nu mai dau importanţă lecturii, deoarece aceasta li se pare un lucru plictisitor, preferând să stea la calculator sau să se distreze în timpul liber. Pentru a aprofunda diverse cunoştinţe este bine să citim cărţi specifice domeniului care ne interesează, dar nu numai, pentru că «Nicio carte nu este atât de rea încât să nu merite să fie citită», afirma la începutul secolului al II-lea, Pliniu cel Tânăr.” „Cărţile dau amploare vieţii, te ajută să vezi dincolo de întuneric, iar atunci când vrei să faci lumină, când în jur este doar noapte tot ce trebuie să faci este să deschizi o carte. Prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, care ne învaţă ce este fantezia, basmul, realitatea, ştiinţa, istoria şi nu în ultimul rând ne învaţă regulile vieţii, sunt cărţile”, crede Andreea Motrescu. Eva Moşilă, elevă a aceluiaşi liceu târgujian, este de părere că lectura ar trebui să fie indispensabilă formării noastre ca persoană. Mai ales în timpul adolescenţei, lectura trebuie să călăuzească în desăvârşirea cunoştinţelor noastre, este un mod plăcut de a te cunoaşte, de a visa, de a pătrunde într-un univers interior, de a învăţa din experineţele descrise în paginile unei cărţi. Mărturisesc că, pentru mine, lectura este un mod plăcut de a învăţa lucruri noi, dar şi de a mă relaxa. În fiecare seară mă delectez poate doar cu câteva rânduri dintr-o carte, dar acestea reuşesc să îmi aducă mereu o starea de bine.”

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.