Aproape de coada acumulării Valea Mare, urmând firul unui pârâiaş ce se varsă în lac porneşte un drum forestier ce cotind după curbura muntelui trece prin vecinătatea Pietrei Cloşanilor, ajungând undeva pe Motru Sec în apropierea peşterilor Martel şi Lazului.
Întreaga zonă este de o frumuseţe răpitoare (am văzut în urmă cu ceva timp nişte fotografii de iarnă făcute la Motru Sec ce puteau concura la orice oră cu cele din Laponia, ori cu cele din basmele lui Andersen), iar în acest anotimp când locurile sunt îmbrăcate cu o vegetaţie aproape luxuriantă fac din respectivul drumeag însoţit de pârâiaşul ce la final se varsă în lac un loc aproape ireal pentru cei dornici să petreacă chiar numai câteva ore în peisajul montan.
„Grataragii” ce vin prin aceste locuri „la relaxare”, nu ajung până aici ei fiind de regulă cantonaţi (în activităţile lor specifice) pe malurile lacului nedorind în ruptul capului să urce pe munte de teamă că vor da nas în nas cu ursul ori lupul.
Ce nu ştiu ei este că de regulă animalele sălbatice simt omul cu mult înainte ca acesta să le vadă întâlnirile nas în nas fiind întâmplătoare, iar poveşti cu vipere care-şi iau coada în gură şi se dau de-a dura ca să te prindă există numai în cărţi şi în imaginaţia celor ce nu de puţine ori la istorisirile respective încurcă paharele şi nu numai.
Şi uite aşa, pe unde ne ducem şi sperăm să avem parte de locuri şi privelişti care să ne relaxeze dăm peste tot felul de netoţi ce nu prididesc a ne înfricoşa cu tot felul de snoave multe dintre acestea de-a dreptul inventate pentru a se băga singuri în seamă. Ar mai fi o problemă în acele locuri de basm şi asta se cheamă poluarea pe care o seamă de 
localnici din zonă (căci nu vin cei din Tg Jiu ori Craiova cu deşeurile în portbagaj) o fac să nu mai spunem de (ne-am făcut de data asta că nu am văzut) resturi de cabluri electrice probabil aruncate de cei ce doresc a polua ambientul local în ambiţiile lor neroade de a fura şi valorifica tot ce este metal fără a se gândi la consecinţele faptelor.
Noroc că natura acţionează şi de această dată, drept dovadă fiind câţiva lăstari de ferigă de munte ai început să crească peste deşeurile respective acoperind nu peste mult timp întreg locul cu verdeaţa specifică a locului . 
Rămâne însă pata pe obrazul celor care pentru a-şi potoli apucăturile sau mai bine zis furăciunile ar fi în stare dacă ar fi după mintea lor să dea foc şi la pădure.
Şi asta pentru câteva bucăţi de cablu furate (şi cu izolaţia aruncată alandala) pe care să le vândă ca să aibă probabil 
de băut câteva zile căci banii făcuţi în acest mod cum vin, aşa se duc.
Mugurel Petrescu
