În perioada 2-3 februarie 2012, Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Gorj a organizat Conferinţa Intrajudeţeană a Preşedinţilor Consiliilor Şcolare ale Elevilor (CŞE) din liceele şi colegiile din judeţul Gorj. Activitatea s-a desfăşurat în incinta Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu, fiind coordonată de formatorii Cristinel Virgilius Degeratu din Mehedinţi, Maria Cioinică din Râmnicu Vâlcea, Diana Becheru, Preşedinte CJE Gorj, Alice-Andreea Mareşi, Vicepreşedinte CJE Gorj şi membrii consiliului elevilor din CNTV, având ca sponsor principal Librăria Zeus.
În prima zi, Ion Elena, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a subliniat principalele aspecte legate de Consiliu şi problemele pe care noi, reprezentanţii elevilor, trebuie să le avem în vedere. Maria Cioinică a ţinut un training de formare şi cunoaştere, accentuând diferenţele dintre grup şi echipă, training continuat de Cristinel Degeratu după ora 16.00. S-a lucrat sub forma team-buildingului pentru valorificarea lucrului în echipă. Membrii Consiliilor au demonstrat dorinţă de lucru şi s-au implicat activ pe parcursul întregului training, realizând o colaborare eficientă. De asemenea, au avut loc alegerile pentru locul vacant în CJE şi anume director al Departamentului de concursuri şcolare şi extraşcolare. În urma audierii prezentărilor celor doi candidaţi, funcţia a fost obţinută de Robert Toropu, preşedintele CŞE de la Liceul Roşia Jiu. A doua zi au avut loc concluziile finale ale trainingului, Cristinel Degeratu realizând un ultim exerciţiiu de strategie care presupunea lucrul în echipă. În a doua parte a zilei, CJE şi-a prezentat strategia şi planul de acţiune, care au fost completate cu sesiunea de idei noi şi proiecte din partea participanţilor. În urma dezbaterilor, s-au concluzionat principalele aspecte pe care trebuie să le avem în vedere, urmând să desfăşurăm din această săptămână un alt proiect la nivel judeţean şi să demarăm site-ul nostru. Astfel, acţiunea şi-a atins scopurile propuse, şi anume: sporirea implicării active în rândul Consiliilor Şcolare ale Elevilor din judeţul Gorj, conştientizarea rolului Consiliului, eficientizarea comunicării între Consiliile Şcolare si Consiliul Judeţean al Elevilor, feedback-ul fiind unul pozitiv.
Alice Andreea Mareşi, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, Gorj