Sesiuni de consiliere, în cadrul unui proiect european

712

Începând cu luna mai 2014, Universitatea Politehnica din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul “Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

“Vă informăm că, în data de 23 iulie 2014 au fost organizate primele sesiuni de consiliere în grup în cadrul proiectului. Prin consiliere directă, personalizată şi, prin pregătire practică, proiectul oferă membrilor grupului ţintă competenţe profesionale şi informaţii concrete despre aşteptările angajat-angajator, despre cadrul legal şi economic la care să se raporteze, elementele de autoevaluare continuă pe piaţa muncii, crescându-le adaptabilitatea la cerinţele unui loc de muncă, flexibilitatea şi dinamismul pe o piaţă a muncii foarte volubilă în această perioadă de criză. Atingerea obiectivului general al proiectului va genera efecte pozitive pe termen lung, atât pe plan social, cât şi economic prin conferirea unui plus de valoare tuturor părţilor implicate în proiect”, a precizat Magdalena Roşu, managerul de proiect.
În perioada 28-31 iulie va avea loc a treia sesiune de consiliere de grup şi vor fi organizate sesiuni de consiliere individuale la sediul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.