Începând de ieri, 1 august, creştinii ortodocşi din Gorj intră în perioada de post: 1 -14 august, până când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului (15 august). Postul Sfintei Marii sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare. Mulţi dintre bătrânii din Gorj ţin acest post pentru a se putea spovedi şi împărtaşi.
Postul Sfintei Marii este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august şi se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august). Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie, în acest an fiind duminică. În această zi, gorjenii au petrecut cu prietenii şi au mâncat preparate de dulce pentru a lăsa postul. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie. Bătrânii din Gorj spun că de multe ori ne este dat să auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual, dar după părerea lor nu este aşa. Ambele forme sunt importante. Credincioşii mai spun că de vreme ce Sfinţii Părinţi au rânduit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au făcut-o cu bună ştiinţă. Credinciosul nu trebuie să se mulţumească cu jumătăţi de măsură. Nu cu o parte din el trebuie să se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu întreaga sa natură: trup şi suflet. Bătrânii gorjeni mai spun că Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă se ţine seama de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la ora 15.00, în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post uşor: marţi şi joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta şi duminica avem dezlegare la untdelemn şi vin. În acest post avem dezlegare la untdelemn şi vin şi în zilele de marţi şi joi. În Postul Sfintei Marii avem o singură dezlegare la peşte, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor.
Tradiţii şi obiceiuri
Despre această perioadă, Postul Sfintei Fecioare Maria, se mai spune că este ruptă din Postul Mare, care la început ţinea nouă săptămâni, dar pentru că oamenii ieşeau prea slăbiţi din iarnă, Biserica a hotărât să-l scurteze cu 14 zile, mutându-le în vară, când este belşug de fructe şi legume. De aceea, pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Nu se consumă produse din carne, lapte şi ouă, chiar nici ulei vegetal în afară de sâmbăta şi duminica. Doar ziua de 6 august când toată creştinătatea trăieşte bucuria marii sărbători a Schimbării la Faţă a Domnului, se permite consumul de peşte şi vin. Biserica mai recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, precum şi în celelalte posturi.
Ana-Maria Catalinoiu