Din Galaţi, spaţiul geografic românesc de mare rezonanţă istorică (cercetările arheologice îmbogăţind permanent datele trecutului nostru), prin opera unor Costache Conachi, Costache Negri, Hortensia Papadat-Bengescu, Ovidiu S. Crohmălniceanu, Fani Tardini, Nic. Leonard, Dimitrie Cuclin, Gh. Petraşcu, Camil Ressu, cea a academicianului Iorgu Iordan etc., ca și prin prestigioase instituţii cultural artistice, în care pulsează o permanentă viață spirituală (conservând şi valorificând trecutul şi stimulând prezentul), mai zilele trecute, graficianul Miron Gheorghe şi pictorul David Sava, dând curs unui proiect mai vechi, şi-au expus o parte din creaţii pe simezele Galeriei de artă ale oraşului lui Brâncuşi.
Neantrenându-se în nărăvaşele şi permanentele căutări ale exprimării artistico-plastice (”zburdălnicii„ care, în timp, s-au dovedit perene sau efemere), Miron Gheorghe, cu figura sa de histrion roman, chiar hesiodică, cu o privire cruntă (de albastrul mării) și o podoabă capilară „a la Moise” prin exponatele sale, se dovedește un apropiat cald al corpului uman, un figurativ clasic, care se întâlnește cu spusa lui G. Călinescu, potrivit căreia ”orice creație spirituală trebuie să aibă ca punct de plecare cunoașterea clasicismului„. O privire mai atentă a celui care–i cercetează opera, conchide că, de fapt, Miron Gheorghe se revendică chiar din Renaștere, „cea care a avut nevoie de titani și i-a creat”, conferind artiștilor un statut mult privilegiat față de meșterii între care erau încadrați până atunci. Artistul, minuțios și exigent cu sine plonjează chiar într-un hiperrealism bine construit, care aduce un elogiu corpului uman, îi caută inefabilul, farmecul interior și exterior. Dovedindu-se un observator atent al tuturor detaliilor structive și esențiale, prin demersurile sale (cărora le dă o tentă de monumentalitate), Miron Gheorghe realizează din fiecare un tot unitar și armonios. Executate în alb – negru, sau în sensibile culori pastelate, catifelate, subiectele tratate (drapate sau nu, drapajul fiind un alt punct forte al artei lui M.G.), adăugându-le și anumite elemente simbolice, în compoziții (orizontale, în triunghi etc.), în care-s evidente ”centre de interes”, „linii de forță” și alte noțiuni de teorie a artei, nudul uman (mai ales cel feminin), e frecventat cu obstinație, pe care cele două dimensiuni ale suportului sunt completate cu o a treia (adâncimea), prin folosirea unui ecleraj doct, accentuând sculpturalitatea elementelor exprimate. Folosindu-se și de sfumato-ul lui Leonardo, artistul, volens nolens, își trădează empatia (einfühlung-ul), față de corpul uman, lucrările sale, ca și écorche-ul brâncușian, putând constitui drept material didactic pentru școlile de artă. David Sava, prin preferința pe care o are față de culorile în ulei, abordează un subiect permanent – actual, florile, aceste „zâmbete ale naturii”, pe care le pune în valoare și așezarea acestora în vase de ceramică populară, întregul reprezentat pe suport, fiind o orchestrare expresivă a culorilor vii, sonore, sau ale unei lumi de infinite griuri colorate (element definitoriu în realizarea unei opere picturale valoroase). În game cromatice (în genera, calde), fulgurante (chiar aleatorii), sau păstoase, artistul sintetizează și compune opera lăsând impresia unei plăceri deosebite în căutarea a cât mai multor armonii cromatice și compoziționale (închise și deschise), al unității diversificate și al diversificării unitare, fiecare culoare (sonoră sau surdiniztă) și fiecare element chemându-și în ajutor accente, pasaje, pensulații originale, elemente de morfologie și de sintaxă a operei de artă, care să o ajute în transmiterea mesajului propus, a plăcerii de a picta a lui D.S., dovedind în același timp și o experientă îndelungată în studiul și practicarea picturii în ulei. Cei doi artiști gălățeni fac o foarte bună demonstrație a graficii și picturii (două genuri majore ale exprimării plastice), a căutării inefabilului artei (permanent incitant), înscriindu-se în manifestările expoziționale de referință ale galeriei târgujiene.
Marin Colţan
